Campionate

Toleranţă zero

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După ce Juve a fost pedepsită pentru insultele aduse interistului Balotelli, şeful UEFA a anunţat că pe viitor se va merge pînă la oprirea meciurilor


Aviz suporterilor noştri. Preşedintele UEFA, Michel Platini, nu mai e dispus să tolereze nici un fel de manifestare rasistă pe stadioane. Ieri, la Roma, francezul a anunţat înăsprirea măsurilor ce vor fi luate în asemenea situaţii: "În cazul unor scandări rasiste, de pildă, arbitrul va întrerupe partida timp de zece minute. Dacă acestea continuă, meciul va fi oprit definitiv".

6 cluburi italiene au fost pedespsite pînă acum pentru rasism: Juventus, Genoa, Lecce, Roma, Fiorentina şi Udinese

Platini a reacţionat astfel la cele petrecute sîmbătă pe "Olimpico", din Torino, unde suporterii lui Juve l-au jignit în mod repetat pe interistul Mario Balotelli, 18 ani, născut din părinţi ghanezi şi adoptat de o familie italiană. Aceştia i-au strigat, printre altele, "Nu există italieni negri!", "Negru de rahat, eşti doar un negru de rahat!" sau "Mori, Balotelli!".

Conducerea "Bătrînei Doamne" şi-a cerut scuze oficial pentru comportamentul fanilor, dar asta nu i-a ajutat în faţa judecătorului sportiv. Luni, acesta a decis ca "bianconerii" să dispute următorul meci acasă în campionat, contra lui Lecce, cu porţile închise.
 

"Ţigane, îţi facem felul!"
Şi jucătorii români din Italia, Adi Mutu, în special, au fost ţinta manifestărilor rasiste. Suporterii lui Lazio i-au strigat "decarului" Fiorentinei "Ţigane, îţi facem felul!", ceea ce a determinat reacţia promptă a lui Cristi Chivu: "Chiar dacă unii dintre compatrioţii noştri emigraţi în Italia comit delincvenţe, asta nu înseamnă că poţi pune la zid un întreg popor! Să nu ne mai ascundem. Uscături sînt în orice pădure".

Sîntem vizaţi
Anunţul lui Platini vine la puţin timp după un incident rasist petrecut la noi. Este vorba despre scandările şi bannerele suporterilor lui Dinamo la meciul din Cupă cu Rapid (4-2). Pe acestea din urmă erau postate înscrisuri gen "Nu toţi ţiganii sînt rapidişti, dar toţi rapidiştii sînt ţigani" sau "Din nou pe stadion miroase a esenţă de rom". Rapid a cerut depunctarea lui Dinamo şi eliminarea "cîinilor" din competiţie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.