Liga 1

Ţin aproape

Articol de George Şeitan  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Urziceniul lui Dan Petrescu continuă să pună presiune pe liderul Dinamo


Trupa "Bursucului" rămîne revelaţia campionatului! Ialomiţenii continuă să se menţină la două lungimi în spatele "cîinilor roşii". Oamenii lui Petrescu au dominat clar prima repriză, făcînd din Vaslui o echipă anonimă. Bălan putea deschide scorul repede (11), dar reluarea sa din şase metri a trecut peste. Două minute mai tîrziu, Bilaşco a pus latul perfect din voleu, centrarea lui Pădureţu, făcîndu-l pe Petrescu să ţopăie de fericire la marginea terenului. Acelaşi Pădureţu putea majora avantajul, dar mingea trimisă cu capul pe spate a trecut puţin pe lîngă. Vasluienii au replicat doar prin trasorul lui Wesley (15).

După pauză, Urziceniul s-a retras, a închis complet jocul, lăsîndu-le posibilitatea moldovenilor să atace. Singura mare ocazie a fost însă în minutul 70, cînd Arlauskis a scos spectaculos din vinclu "capul" lui Temwanjera.


Doi suspendaţi cu Iaşiul
Pentru meciul cu Poli Iaşi, de sîmbătă, Dan Petrescu nu se va putea baza pe doi dintre jucătorii de bază ai echipei, Pădureţu şi Apostol. Primul a primit aseară al patrulea "galben" stagional, în timp ce Apostol a ajuns deja la nouă avertismente în acest campionat şi va fi suspendat automat la fiecare cartonaş galben încasat. (George Şeitan)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.