Fotbal   •   Liga 1   •   ARBITRI ARESTAŢI

Savaniu, Corpodean şi Lică rămîn în arest pentru 29 de zile!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 23 aprilie 2009

UPDATE 15:30 Nicolae Grigorescu: "Interimatul meu nu făcea decît rău"

Fostul preşedinte interimar al CCA, Nicolae Grigorescu, a explicat motivele pentru care a demisionat din funcţie în cursul zilei de astăzi:



"Mi-am dat demisia pentru a putea fi ales un preşedinte definitiv. Cînd am venit aici era imposibil ca trei inşi să desfăşoare treaba care trebuia făcută, iar interimatul acesta al meu nu făcea decît rău”



UPDATE 15:30 Dan Petrescu: "Grigorescu a venit supărat în birou şi şi-a scris demisia. Pînă luni se va şti noul şef!"

Unul dintre cei mai importanţi membri ai Comisiei Centrale a Arbitrilor Dan Petrescu a comentat demisia lui Nicolae Grigorescu din funcţia de preşedinte interimar al CCA şi a vorbit despre situaţia din arbitrajul românesc.



"Nu ştiu motivele care l-au determinat pe domnul Grigorescu să demisioneze. A venit supărat în birou, s-a aşezat la masă şi a început să scrie ceva. Din cîte am înţeles, documentul pe care l-a redactat era chiar demisia”



UPDATE 15:30 DNA a făcut publice sumele primite de arbitrii inculpaţi. Vezi care sînt!



UPDATE 14:50 Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Nicolae Grigorescu, care are şi prerogative de preşedinte al forului, şi-a depus, joi, demisia din funcţia pe care o deţine, aceasta urmând să fie discutată în cadrul unei şedinţe a CEx al FRF ce va avea loc vineri, informează site-ul federaţiei. Citeşte aici



UPDATE 14:30 Cei trei inculpaţi, Sorin Corpodean, Marcel Lică şi Marcel Savaniu au fost urcaţi în dubă şi duşi înapoi în arestul IPJ Argeş



UPDATE 13:57
Liviu Făcăleaţă a cerut termen pînă pe 28 aprilie pentru a-şi angaja alt avocat.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că scandalul de corupţie din arbitraj nu va mai face alte victime din rândul arbitrilor, însă este de părere că "alte persoane" vor mai fi totuşi arestate.



"Domnle' nu ştiu ce să zic, că nu sunt eu procuror. Totuşi nu cred că vor mai fi alţi arbitri arestaţi, s-a terminat aici. S-ar putea totuşi să fie reţinuţi alţii, dar nu arbitri.

Nu e neapărat nevoie că îi ţin în arest pentru că au probe. Poate că acum le caută. Vedeţi-vă de treabă. Pe mine m-au ţinut 6 luni în puşcărie şi după aia îşi cereau procurorii scuze că am stat acolo degeaba", a spus Dumitru Dragomir conform NewsIn.

UPDATE 13:40 Avocaţii lui Corpodean, Savaniu şi Lică au depus recurs la măsura arestării preventive.


Adrian Mititelu, patronul Craiovei, spune că arestările şi dezvăluirile din fotbalul românesc nu ar fi putut avea loc fără "contribuţia" involuntară a finanţatorului piteştean Cornel Penescu



"Sînt zile foarte importante pentru fotbalul românesc, pentru însănătoşirea lui. Lumea fotbalului se aştepta la această anchetă. Prezumţia de nevinovăţie dura de mult, dar nu existau dovezi. Iată că acum le avem.



Cornel Penescu trebuie felicitat, pentru că datorită nesăbuinţei lui ies la iveală lucrurile necurate din fotbalul românesc
", a spus Adrian Mititelu la Realitatea.

UPDATE 13:27 Instanţa a decis ca Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean, împreună cu vicepreşedintele autosuspendat la Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică să rămînă în arest următoarele 29 de zile.

Mircea Sandu: "Cei care au probleme cu legea nu ar mai trebui să facă parte din fotbal"



După ce Marcel Savaniu, Sorin Corpodean şi Marcel Lică au fost reţinuţi pentru 29 de zile, Mircea Sandu este de părere că cei care au probleme cu legea nu ar mai trebui să facă parte din fotbalul românesc.



"Eu nu fac cercetări, dar văd că s-a plecat de la altceva şi s-a ajuns la fotbal. Aceşti oameni este imposibil să mai faca parte din fotbal. Sînt trist pentru situaţia în care se află fotbalul azi.

CCA are un departament de disciplină care va lua în discuţie situaţia arbitrilor care azi au probleme şi care s-ar putea să aibă şi mâine. Ei nu ar mai trebui să facă parte din fotbal, chiar dacă vor fi găsiţi nevinovati", a spus preşedintele Federaţiei Române de Fotbal la RealitateaTV.


Ion Crăciunescu: "În spatele unor greşeli impardonabile stau oameni din FRF!"



"Cred că în spatele unor greşeli impardonabile ale unor arbitri stau şi unele persoane. Domnul Prunea a recunoscut că purta un dialog atît cu arbitrii, cît şi cu oficialii echipelor. Nu ştiu ce treabă are un Director de Relaţii Internaţionale cu arbitrajele.curios cum de unii arbitri, chiar dacă primesc note mici, continuă să fie delegaţi", a explicat Crăciunescu la Realitatea TV.

UPDATE: 12:30 Procesul celor trei inculpaţi, Marcel Lică, Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean s-a încheiat la orele prînzului, iar decizia a rămas în pronunţare. Rămîneţi pe gsp.ro pentru a vedea decizia judecătorilor!



UPDATE 11:40 Procesul este în desfăşurare. Avocaţii lui Corpodean îşi susţin pledoariile.



UPDATE 10:35 A început procesul lui Sorin Corpodean.

UPDATE 10:15 Procesul încă nu a început. Primul care a coborît din dubă a fost Marcel Lică.



UPDATE 9:50 Cei trei au fost aduşi din nou la Tribunalul Argeş.

UPDATE 9:40 Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean, împreună cu vicepreşedintele autosuspendat la Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, în scandalul de corupţie din arbitraj au fost prezentaţi, joi, Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.



Savaniu, Corpodean şi Lică au fost duşi la Tribunal cu duba Poliţiei, la ora 8.15, dar avocaţii lor au cerut termen de câteva ore, pentru a avea timp să studieze dosarele. Instanţa a hotărât ca şedinţa să aibă loc la ora 10.00, astfel încît cei doi arbitrii şi observatorul federal au făcut cale întoarsă la arest, anunţă NewsIn.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.