Fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu vor fi aduşi, vineri, la Curtea de Apel Piteşti, unde se va judeca recursul împotriva măsurii de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar a celor doi.
Cererile de eliberare sub control judiciar ale lui Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu au fost respinse miercuri, de Tribunalul Argeş. Avocaţii lor au depus recurs la această decizie.
"Vineri, la ora 12.00, la Curtea de Apel Piteşti se va judeca recursul formulat împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar a lui Cristian Libertatu şi Gheorghe Constantin", a declarat, joi, Paula Coţovanu, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Piteşti.
Vineri, la ora 8.00, se va judeca, la Tribunalul Argeş, şi cererea de eliberare sub control judiciar a finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, arestat pentru 29 de zile.
Pe 13 aprilie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu şi pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 14 aprilie, Tribunalul Argeş a dispus măsura arestării preventive pe 29 de zile a celor patru persoane.
Sursa: NewsIn
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}