Handbal

Rulmentul se prăbuşeşte

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Finanţatorul Teodor Florescu vrea să se retragă, după cinci ani de investiţii la Braşov. Echipa va fi preluată de Primărie, iar Tîrcă revine pe banca tehnică


Totul a început în 2005. Mariana Tîrcă, antrenoarea Braşovului, l-a adus ca finanţator la echipa de sub Tîmpa pe Teodor Florescu. Au urmat cei mai buni ani ai Rulmentului din istoria clubului. În sezonul 2005-2006, braşovencele au cîştigat trei trofee: campionatul, Cupa României şi Challenge Cup.:d

Florescu a băgat adînc mîna în buzunar ;) şi le-a transferat în sezonul următor pe Gogîrlă, Woo Sun Hee, Spirova şi Yilmaz, dar nu a putut ţine pasul cu Oltchimul, care a adus la Vîlcea toată echipa "naţională". Braşovul a pierdut campionatul, iar în Europa a fost eliminată în "sferturile" Cupei EHF de Zvezda Zvenigorod, formaţia stelară a lui Trefilov.

Transferurile au continuat la Braşov, Florescu a investit milioane de euro, dar nu a putut depăşi Oltchimul. Echipa a jucat totuşi finala Cupei Cupelor, pe care a pierdut-o în faţa norvegiencelor de la Larvik. La începutul actualului sezon însă, sponsorul echipei a adus la Braşov alte jucătoare de top, cu gîndul să detroneze Vîlcea şi să ajungă în Liga Campionilor. Au venit Amariei, Barbosa, Gîlcă, Barbu, Simakova şi Horvath, iar antrenoarea Mariana Tîrcă a fost schimbată cu Herbert Muller. Braşovul a ratat însă toate obiectivele sezonului: campionatul, Liga Campionilor, dar şi Cupa EHF.

Vine Mariana Tîrcă
Starea de nemulţumire s-a accentuat. :(Patronul şi-a acuzat jucătoarele după meciul pierdut cu Itxako Estella, din semifinalele Cupei EHF, că sînt neprofesioniste şi că nu-şi merită contractele de sute de mii de euro. Handbalistele au reacţionat însă pentru faptul că sînt neplătite de mai bine de jumătate de an. Totul va mai dura, probabil, pînă în vară, cînd Florescu e dispus să se retragă, silit şi de criza financiară care i-a afectat afacerile.

În acest caz, echipa va fi preluată de Primărie, iar pe banca tehnică va reveni Mariana Tîrcă. Multe dintre jucătoare nu vor mai rămîne însă la echipă, municipalitatea neavînd bani să le plătească salariile.


Rezultatele Rulmentului în ultimii cinci ani

2005-2006    cîştigătoarea campionatului, Cupei României şi Challenge Cup
2006-2007    locul 2 în campionat, finalista Cupei României, "sferturi" Cupa EHF
2007-2008    locul 2 în campionat, finalista Cupei Cupelor
2008-2009    locul 2 în campionat, semifinalista Cupei EHF

Stare de nesiguranţă
Antrenorul Herbert Muller a declarat, după ce Rulmentul a ratat calificarea în finala Cupei EHF, că el nu va pleca de la Braşov. "Chiar dacă nu ne-am primit banii, nu voi da bir cu fugiţii. Aştept să discut cu patronul şi poate vom reconstrui echipa din temelii", a spus Muller, cel care a renunţat la postul de profesor universitar de matematică în Germania pentru a veni la Braşov. Dacă patronul Florescu se va retrage însă, Muller nu va mai fi păstrat la echipă.

6 milioane de euro a investit Teodor Florescu la Rulmentul Braşov de cînd a venit la echipă, în 2005


FLASH

Amicale cu Polonia
"Naţionala" feminină a României va disputa două partide de verificare cu reprezentativa similară a Poloniei, la Drobeta Turnu Severin, în cadrul stagiului de pregătire a meciurilor cu belarus, din paly-off-ul CM 2009. :o Partidele cu Polonia vor avea loc în 29 şi 30 mai. "Tricolorele" se vor reuni în 21 mai, la cinci zile după încheierea sezonului intern.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.