International   •   Campionate   •   CUPA ITALIEI» SEMIFINALE/Juventus - LAZIO 1-2 (în tur 1-2)

Faliment

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 24 aprilie 2009

După ce au ratat ultimul obiectiv, Ranieri şi jucătorii săi au fost asediaţi la vestiare de fani. Antrenorul refuză să demisioneze, iar conducerea îl susţine





Lazio a trimis-o pe Juventus în Infern. A cîştigat miercuri şi returul cu acelaşi scor (2-1) şi va disputa a doua finală a Cupei Italiei în ultimii cinci ani. Şi prima la Roma din 1958 încoace.



Zarate şi Kolarov, gol şi assist pentru argentinian, i-au condamnat pe "bianconeri" în mai puţin de o oră. Reuşita lui Del Piero nu a putut înăbuşi revolta tifosilor, furioşi după ce favoriţii, rămaşi în zece oameni după eliminarea lui Camoranesi, au ratat ultimul obiectiv al sezonului. Fanii nu s-au limitat la bannerele afişate în timpul meciului şi s-au dus să-i conteste la vestiare. 300 de ultraşi i-au asediat pe jucători, au scandat împotriva conducerii şi a antrenorului, "Nu te mai suportăm, Ranieri" şi "Pleacă acasă!", şi doar intervenţia poliţiştilor a detensionat situaţia.



Tehnicianul ţine însă de scaun: "Nu demisionez. Răbdare. Fanii au dreptate să ne critice, dar revolta lor afectează echilibrul vestiarului. Vom lupta să terminăm pe locul 2". Şi jucătorii îl susţin: "Echipa e alături de Ranieri", zice Buffon. Preşedintele Cobolli Gigli e de aceeaşi parte: "Suporterii sînt stăpînii noştri, dar Ranieri va pregăti echipa şi sezonul viitor". Şi promite întăriri la vară, după ce a dat faliment cu transferuri second-hand şi jucători liberi de contract, trecuţi de 30 de ani.





Nu-l vor pe Cannavaro

De furia tifosilor torinezi n-au scăpat nici foştii jucători "bianconeri". Fanii au luat foc cînd au aflat că Fabio Cannavaro negociază revenirea la Juventus din vară. Şi au afişat bannere în care l-au făcut pe "Balonul de Aur" din 2006 "trădător", "mercenar" şi "fiu de curvă". Fundaşul de 35 de ani se va despărţi în vară de Real Madrid, ce nu i-a propus prelungirea contractului.



Delio Rossi a scăpat

Calificarea în finala Cupei l-a salvat pe Delio Rossi. Antrenorul lui Lazio, care l-a ţinut iar pe Ştefan Radu rezervă, era ameninţat cu demiterea în cazul în care nu mai păstra şanse să prindă cupele continentale. Cum în Serie A sînt pe locul 9, la 5 puncte de ultima poziţie de Europa League, ocupată de rivala AS Roma, "biancocelestii" au varianta mai simplă a cîştigării Cupei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.