Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - OŢELUL, MÂINE, GSP TV şi fazeVIDEO în timp real pe gsp.ro, ora 20:30

Punct mort

Articol de Valentin Şchiopu   —  vineri, 24 aprilie 2009

Antonio Conceicao are şanse mici de a mai continua la CFR după finalul campionatului





Caruselul schimbărilor de antrenori la CFR pare fără sfîrşit! După ce clujenii au pierdut 4 puncte în cele 4 meciuri cu Antonio Conceicao pe bancă, şefii din Gruia s-au convins că portughezul nu reprezintă o variantă pentru sezonul viitor. Conducătorii sînt nemulţumiţi de faptul că ecartul faţă de Dinamo a crescut din nou la 5 puncte, dar mai ales de evoluţia echipei în ultima perioadă. "Meciul cu Steaua a pus capac. Nu e posibil să fii dominat în asemenea hal cînd ai un om în plus", au declarat surse din cadrul clubului. 



Clujenii au nevoie de o victorie sîmbătă cu Oţelul, dublată de un succes pe terenul liderului Dinamo pentru a mai păstra şanse la titlu. Cîştigarea campionatului ar fi singura şansă a lui Conceicao să mai continue la Cluj.



7 antrenori a avut CFR din 2004, de cînd a promovat în Liga I

8 puncte din 12 posibile a obţinut Conceicao pe banca tehnică a feroviarilor



Direct la antrenament

Clujenii s-au întors ieri după-amiază de la Bucureşti însă de la aeroport s-au deplasat direct la terenul de antrenament. Conceicao are probleme în defensivă înainte de partida cu Oţelul, Panin fiind suspendat, iar Tony accidentat. Fundaşul dreapta vrea să revină la meciul cu Vasluiul, din Cupă, care va avea loc la jumătatea săptămînii viitoare.



 "Ne-am relaxat după ce am deschis scorul. După reuşita lui Culio am pierdut din calitate, din organizare, atît individual cît şi colectiv"

Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.