Campionate

Juande Ramos: "Pepe şi-a pierdut discernămîntul, totul s-a întîmplat fără voia lui"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul lui Real Madrid, Juande Ramos, a declarat, sâmbătă, că dezaprobă gestul fundaşului portughez Pepe, care în partida cu Getafe a lovit deliberat doi adversari şi a insultat arbitri, însă consideră că sancţiunea dictată împotriva elevului său este prea severă, informează Marca.

"Continui să cred că în acele momente băiatul şi-a pierdut discernământul, nu mai avea noţiunea timpului şi a spaţiului, iar ceea ce a urmat s-a întâmplat fără voia lui. Nu a vrut să facă rău acelui jucător, dar am fost martori la un act de nebunie, pentru că ceea ce a făcut Pepe este impardonabil şi nu trebuie să se repete pe terenurile de fotbal", a spus tehnicianul grupării madrilene, care a mai adăugat că internaţionalul lusitan a acceptat pedeapsa Comisiei de Disciplină.

Pepe, în vârstă de 23 de ani, a fost sancţionat vineri cu 10 etape de suspendare, după ce în jocul pe care Real l-a câştigat, marţi, pe teren propriu, în runda a 32-a din Primera Divison, cu Getafe, scor 3-2, a lovit doi adversari, iar mai apoi i-a insultat pe arbitri. Astfel, apărătorul portughez nu va mai putea evolua în actuala stagiune a campionatului Spaniei. 

NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.