Fotbal   •   Liga 1   •   CCA

Aron Huzu, om din sistem

Articol de Justin Gafiuc   —  luni, 27 aprilie 2009

Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu îl tocau în urmă cu un an pe Aron Huzu pe tema magazinelor Samsung. Naşu' îl preferă acum pe sibian la CCA doar pentru a trece peste scandalul din arbitraj



Considerat favorit în cursa pentru numirea noului preşedinte al CCA, Aron Huzu se pregăteşte să preia şefia arbitrilor într-un climat de susţinere şubredă, conjuncturală, din partea FRF şi a cluburilor. Aproape jumătate dintre prim-divizionare ar fi vrut alt nume la conducere, iar dinspre vîrful federaţiei s-a lansat deja tema aducerii unui străin în fruntea departamentului.



"Acte de corupţie"

De ce e însă Huzu văzut cu circumspecţie în postura de posibil reformator al sistemului în prăbuşire? A făcut parte din grupul arbitrilor cu magazine Samsung oferite de patronul Rapidului la începutul anilor '90! În urmă cu cîteva luni, chiar preşedintele Mircea Sandu îşi amintea contrariat de episoadele respective: "Copos le-a deschis afaceri lui Huzu, Crăciunescu, Costică «Suceava» şi cine mai era pe atunci. Stabilise preţuri preferenţiale şi plata la şase luni. Aşa s-a ajuns ca giuleştenii să fie avantajaţi. Acesta e un act clar de corupţie". Completarea venea de la directorul general Ionuţ Lupescu: "Perioada cea mai neagră a fost cînd Copos a legalizat şpaga în arbitraj. Ei sînt cei care au făcut multe nenorociri!".



Exclus din CCA

De asemenea, persoane din federaţie n-au uitat că, în 2006, Huzu a fost exclus din CCA, împreună cu Mircea Neşu, pentru că s-a creat un mare scandal cînd fiul sibianului, Andrei, promova în eşalonul doi de arbitri cu nota 10, singurul, la testarea teoretică. Asta după ce puştiul se pregătise special cu Neşu, la Păltiniş, timp de o săptămînă! Între timp, Huzu jr. a renunţat la arbitraj, iar tatăl a putut să-şi reia locul printre observatori.



"Se apropia de preşedinţi"

La sfîrşitul lui 2005, după plecarea lui Ion Crăciunescu de la CCA, Huzu a asigurat interimatul la şefia comisiei pentru o scurtă perioadă. "A încercat atunci să se apropie de unii preşedinţi, cu care se mai consulta la delegări, sperînd să rămînă în funcţie. Kassai şi Sandu l-au preferat însă atunci pe Gheorghe Constantin", a povestit un actual federal.





"Toţi am mai avut poate în trecut momente mai puţin reuşite, dar important e acum să strîngem rîndurile pentru a ajuta arbitrajul românesc. Nu ar fi o variantă normală să vină un străin în fruntea CCA"

Aron Huzu, aprilie 2009



"Corpodean ar fi o soluţie excelentă pentru conducerea CCA. A venit vremea ca generaţia mea să lase loc celor tineri la conducere"

Aron Huzu, iunie 2008

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.