Golgheterul campioanei CFR Cluj, Yssouf Kone, a efectuat luni un RMN, după accidentarea suferită în partida cu Oţelul Galaţi, iar medicii l-au anunţat că poate evolua în meciul de miercuri, cu FC Vaslui, din semifinalele Cupei României, a declarat preşedintele Iuliu Mureşan.
"Din fericire, după RMN-ul efectuat s-a constatat că nu are nimic grav, are doar o inflamaţie în zona genunchiului. Acum, el se antrenează normal alături de restul echipei", a precizat oficialul clujean, adăugând că e posibil totuşi ca atacantul de origine ivoriană să nu înceapă meciul ca titular.
Kone a părăsit terenul accidentat în ultimul minut de joc al întâlnirii cu Oţelul, de sâmbătă, acuzând dureri puternice la genunchiul drept, care i s-a şi umflat imediat după. El avea probleme încă dinaintea partidei, fiind menajat iniţial de Conceicao, însă la scorul de 1-0 pentru oaspeţi a fost trimis pe teren şi a înscris un gol pentru echipa campioană.
În altă ordine de idei, argentinianul Sixto Peralta are o disjuncţie la urmă, după ce în minutul 21 al jocul de sâmbătă s-a accidentat la un duel cu un adversar, iar la antrenamentul de luni s-a pregătit separat. Totuşi, fotbalistul are şanse să fie folosit în jocul de miercuri.
Partida CFR Cluj-FC Vaslui, din semifinalele Cupei României, se va disputa miercuri, de la ora 20:45, pe stadionul Tineretului din Urziceni.
Sursa: NewsIn
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}