Lăzărescu va trebui să renunţe la unul dintre hobbyuri. Profilul nefardat al viitorului şef al arbitrilor: imagine pozitivă în fotbal, jucător pasionat la pariuri şi la ruletă
Dan Lăzărescu e văzut în lumea fotbalului ca un tip credibil, profil conturat din vremea cînd arbitra. Fostul asistent FIFA, retras din activitate în 2004, din motive medicale (probleme la coloana vertebrală), are o imagine pozitivă şi în rîndul preşedinţilor, numărîndu-se printre numele despre care se ştia că nu te poţi apropia cu tentaţii financiare.
Ireproşabil ca arbitru
N-a fost implicat niciodată în scandaluri majore legate de prestaţiile sale de pe gazon. Pe plan internaţional, a ajuns pînă în Champions League, unde a făcut parte din brigada condusă de Corpodean la Auxerre - Dortmund (1-0), în toamna lui 2002. Singurul moment delicat al carierei s-a produs în martie 2002, la Supercupa României, Steaua - Dinamo 2-1. Atunci a primit două etape de suspendare fiindcă pe semnalizarea sa eronată de ofsaid "centralul" Marian Salomir a anulat un gol valabil înscris de Claudiu Niculescu. Observatorul Nicolae Grigorescu l-a notat cu 5,5!
Fan pariuri
Dincolo de percepţia publică pozitivă de care se bucură viitorul preşedinte al arbitrilor, există şi un alt Dan Lăzărescu, omul. El e cunoscut de către apropiaţi drept un împătimit al pariurilor sportive! "Investeşte şi cîştigă sume mari la fiecare sfîrşit de săptămînă ori la întîlnirile din cupele europene", a povestit un amic de-al lui Lăzărescu.
Are un cerc de prieteni cu care face combinaţii comune pe diferite bilete, între ei aflîndu-se Ion Olteanu şi Florin Ivan, foşti asistenţi în lotul naţional, ba chiar şi fostul şef al CCA, Dan Petrescu, artizanul promovării lui Lăzărescu în eşalonul de elită, în '98! Din fotoliul de preşedinte al "cavalerilor", va trebui însă să renunţe la acest hobby, spre a nu intra în contradicţie cu regulamentul federaţiei!
Merge în cazinouri
De asemenea, Lăzărescu obişnuieşte să intre deseori în cazinouri, fiind fan al jocurilor de noroc! Acelaşi amic: "Ce scoate pentru sufletul lui de la pariuri, cam pierde la ruletă! Şi îi e foarte greu să se ridice de la masă pînă nu epuizează fondurile programate pentru seara respectivă". :S
Tatăl a lucrat pentru Sandu, Dragomir şi Kassai!
Amănunt din familia lui Lăzărescu: tatăl său, Marin, fost arbitru divizionar, ar fi colaborat cu o firmă de construcţii, care, conform unor surse federale, a efectuat lucrări la sistemul electric pentru mai mulţi şefi din fotbalul românesc. Ar fi vorba despre următoarele obiective:
» complexul FRF de la Mogoşoaia
» cartierul de vile al lui Dumitru Dragomir din Pipera
» hotelul lui Dumitru Dragomir, "Crystal Palace"
» una dintre locuinţele private ale lui Dumitru Dragomir
» locuinţa privată a secretarului general FRF, Adalbert Kassai
Fost simpatizant dinamovist?
Lăzărescu era ştiut printre arbitri drept simpatizant al lui Dinamo. Este bun amic cu administratorul delegat al "cîinilor", Cornel Dinu, alături de care, timp de doi ani şi jumătate, a colaborat la emisiunea "Minutul 91", a lui Vlad Enăchescu, la TVR şi la Realitatea. Pentru prezenţa în emisiune primea circa 4.000 de euro pe lună. Între cei pe care Lăzărescu intenţionează să-i coopteze în CCA se află şi fostul tuşier Nicolae Marodin, contestat deseori din cauza faptului că fiul său joacă fotbal la Dinamo.
"Nu mai joc de trei ani la pariuri. M-am lăsat după ce m-am «ars» cu un Malta - Ungaria 1-1. Şi nu eram vreun înnebunit, puneam şi eu un bilet la trei săptămîni! Cazinourile nu mă interesează"
Dan Lăzărescu
"Tata a fost bugetar toată viaţa lui, iar acum e la pensie. A lucrat la Electrica şi n-a avut firmă niciodată"
Dan Lăzărescu
"Nu-l cunosc prea bine pe Lăzărescu, dar nici nu mă interesează cine e la conducerea CCA atît timp cît face ordine în arbitraj"
GHEORGHE BOSÎNCEANU, patron Farul
"Lăzărescu e un băiat instruit şi depinde cîtă ambiţie are. Nu înţeleg însă de ce ne-au mai pus să votăm. Sincer să fiu, nu m-ar deranja să-l văd chiar pe Vlad Enăchescu la conducerea CCA"
ADRIAN PORUMBOIU, patron FC Vaslui
"Să aşteptăm numirea şi vedem apoi"
MIHAI STOICA, preşedinte Unirea Urziceni
"Nu mă interesează cine conduce CCA, sînt mulţumit că nu a acceptat Crăciunescu care şi-a ţinut cuvîntul. Mai departe, poate să vină oricine"
MARIAN IACU, patron Poli Timişoara
"Să-l pună pe cel mai indicat candidat. Avînd în vedere statutul independent al Comisiei, nu cred că ar trebui să-i intereseze părerile cluburilor"
NICOLAE BADEA, preşedinte CA Dinamo
Fotbal • Liga 1 • COMITETUL EXECUTIV VA DECIDE ASTĂZI NOUL PREŞEDINTE AL CCA
Adio pariuri!
Articol de Justin Gafiuc, Viorel Tudorache — miercuri, 29 aprilie 2009
{{text}}