Tenismenul argentinian Guillermo Coria, în vârstă de 27 de ani, a anunţat, miercuri, că se retrage din activitatea sportivă pentru că nu mai are "poftă" să participe la turnee şi nu mai pune multă pasiune în ceea ce face, informează cotidianul Marca.
"Am luat decizia să nu mai revin pe teren. Mă gândeam la asta de câteva luni, şi în Thailanda mi-am dat seama de ceea ce trebuie să fac. Sunt foarte fericit că am luat această hotărâre, am proiecte noi şi vreau să stau cât mai mult cu familia", a declarat Coria.
Ultimul meci al lui Coria a avut loc în martie la Bangkok când a fost învins în primul tur de israelianul Harel Levy, scor 6-3, 6-2.
Tenismenul născut în 1982 în provincia Santa Fe a debutat în tenisul profesionist în 2000. În 2001 a fost depistat pozitiv cu nandrolon, an în care a avut performanţe impresionante. În martie 2002 s-a întors în circuit, iar în 2004 a jucat finala turneului de Mare şlem de la Roland Garros pierdută în faţa lui Gaston Gaudio. În acelaşi an a avut şi cea mai bună clasare în ATP, locul 3 pe data de 3 mai.
Sursa: NewsIn
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}