Cupa Romaniei

Killer Serea

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vasluienii au primit gol din ofsaid, iar "centralul" le-a refuzat două penaltyuri, ajutînd CFR-ul să intre în finala Cupei

Cînd ai o apărare visătoare şi doi fundaşi centrali, Cînu şi Farkaş, mai degrabă duşmani decît aliaţi, nu-ţi ajung nici unsprezece Wesley să izbuteşti. Ce-i drept, CFR-ul a lovit prima şi cu aportul tuşierului Adrian Vidan, care n-a văzut ofsaidul la Ruiz (10).

Temwanjera (12) a avut şansa reabilitării, însă din 4 metri a tras cît a putut în Nuno Claro. Ruiz (14) l-a pierdut iar pe Cînu pe drum, Kuciak opunîndu-se perfect în două rînduri, apoi a intervenit Serea. "Centralul" a refuzat două penaltyuri moldovenilor, iar Porumboiu îşi pregătea deja invectivele.

Amorţiţi în apărare
Dezavantajaţi de scor şi de Serea, moldovenii au băgat capul în pămînt şi au turat motoarele. O cursă nebună a lui Buhuş l-a adus pe Burdujan (51) în poziţie de gol, dar Nuno Claro a întins perfect braţul. Acelaşi Buhuş a bîlbîit o minge şi i-a oferit mingea lui Panin, care i-a pasat perfect lui Leao (61), "racheta" acestuia trecînd puţin pe lîngă.

Disciplinată tactic, CFR-ul a acceptat dominarea Vasluiului şi a profitat de fiecare culoar. Mara a inventat o diagonală perfectă pentru Pereira (67), iar sud-americanul a zguduit bara lui Kuciak. Pe final, Mara putea aduce golul doi, dar Kuciak s-a întins ca o felină. La fel, Nuno Claro s-a opus perfect asaltului din final al moldovenilor, iar CFR merge să-şi apere trofeul. Dacă arbitrează Serea şi în finală, cupa e ca şi cîştigată.

3 erori mari
În prima repriză, echipa din Vaslui a fost dezavantajază clar de brigadă. "Din punctul meu de vedere, Serea trebuia să nu valideze golul lui Ruiz şi să acorde două penalty-uri la faulturile în careu asupra lui Temwanjera şi Wesley", a spus prim-vicepreşedintele CCA, Dan Lăzărescu, la GSPTV. Iată fazele incrimnate:
» asistentul Vidan n-a semnalizat ofsaidul din care a plecat Ruiz la golul de 1-0
» în minutul 15, Serea nu a acordat lovitură de pedeaspă la intrarea întîrziată a lui Dani asupra lui Temwanjera
» Serea nu a dat penalty nici în minutul 26, atunci cînd Wesley a fost faultat din spate în careu de portughezul De Sousa

"Arbitraj comandat de Mircea Sandu!"
Adrian Porumboiu a fost vehement la final, acuzîndu-l frontal pe şeful Federaţiei: "Am crezut că FRF-ul are un gram de onoare. Serea nu a greşit de capul lui! A venit după el cu observatorul Dan Petrescu, care i-a şoptiti două-trei şmecherii. Ce să mai dăm vina pe Prunea sau pe Lupescu? E clar că Mircea Sandu e de vină, şi-a bătut joc de mine!". Patronul vasluienilor a făcut o dezvăluire-şoc: "Înainte de meci, Serea a intrat de două ori în vestiarul clujenilor. O dată a făcut masaj, dar a doua oară ce a mai căutat?".

Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui
"A fost o parodie de arbitraj. Să mă suspende cît or vrea! Alte 4-5 echipe au fost interesate ca noi să pierdem!"

Iuliu Mureşan, preşedinte CFR
"Nu avem nici o legătură cu Serea, care a arbitrat foarte bine. Nu a greşit că nu a dat penalty la cele două faze incriminate de vasluieni"

ŞTIRILE MECIULUI:

» Vasluienii
au fost încurajaţi de o galerie alcătuită din 70 de fani, în timp ce echipa organizatoare, CFR, nu a avut nici un suporter în tribunele de la Urziceni.

» Adrian Porumboiu
a urmărit meciul de la masa presei şi a strigat spre Serea la cele două două penalty-uri neacordate Vasluiului: "Dă, bă, 11 metri! Eşti chior? Arbitrează cum trebuie!". În minutul 57, Culio i-a pasat din greşeală "centralului", confundîndu-l cu un coechipier. "Băi, Serea, s-au prins şi ăştia că eşti cu ei", a strigat ironic patronul moldovenilor.

» Gabi Mureşan
şi-a ispăşit aseară etapa de suspendare de după "roşul" primit în partida cu Oţelul, fiind apt pentru derby-ul cu Dinamo, programat sîmbătă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.