Sporturi   •   Atletism   •   ACCIDENT

Usain Bolt a fost rănit uşor în urma unui accident de circulaţie

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 30 aprilie 2009

Atletul Usain Bolt, triplu campion olimpic în 2008, a fost rănit uşor în urma unui accident de maşină, după cum a anunţat joi poliţia jamaicană, citată de AFP.



Bolt, 22 de ani, conducea o maşină pe cea mai nouă autostradă din Jamaica şi, potrivit poliţiei, autovehiculul său a alunecat pe carosabilul umed şi apoi s-a oprit într-o groapă de pe marginea drumului.



Managerul lui Usain Bolt, Norman Peart, a spus că atletul nu a fost rănit din cauza accidentului propriu-zis, ci a suferit mai multe leziuni pe picioare atunci când a coborât din maşină, pentru că pe marginea şoselei erau foarte mulţi spini.



Poliţia jamaicană a spus că maşina atletului a fost avariată destul de rău, dar nici atletul şi nici femeia care se afla cu el în maşină nu au avut de suferit de pe urma accidentului.



Usain Bolt venea din SUA în momentul accidentului, acolo unde a fost la un eveniment promoţional în Boston. Atletul trebuia să participe la o competiţie în acest week-end, la Kingston, dar va mai face câteva teste în următoarele 48 de ore, şi apoi va decide dacă va mai concura.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.