Altele

Monica Iacob-Ridzi vrea ore de sport în fiecare zi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ministrul Tineretului, Monica Iacob-Ridzi, a criticat miercuri propunerea Ecaterinei Andronescu privind desfăşurarea orelor de sport într-o singură zi pe săptămână, apreciind că elevii au nevoie de o oră de sport în fiecare zi.

"Atât personal, cât şi în numele Ministerului Tineretului şi Sportului, declar că nu sunt de acord cu reducerea numărului de ore de educaţie fizică. Nu este normal să reducem aceste ore, dacă ne gândim la educaţia copiilor, la sănătatea lor, dacă avem o viziune asupra ceea ce înseamnă viitorul unei naţiuni. Trebuie să ne ocupăm de problemele tinerilor şi să investim în ei" a declarat Ridzi, întrebată cum comentează propunerile ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Democrat-liberala a subliniat că, potrivit ultimelor date statistice, peste 40% dintre tineri sunt afectaţi de probleme specifice sedentarismului.

"Voi face tot ce îmi stă în putinţă să încurajez tinerii să facă mişcare. M-am bucurat când am văzut că sunt şi declaraţii ale liderilor altor partide care sprijină acest lucru. Personal, cred că e nevoie de o oră de sport în fiecare zi, mai ales că educaţia fizică este o materie de bacalaureat. Nu putem fi de acord cu desfăşurarea acestor ore sâmbăta" a precizat Ridzi.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a lansat în data de 15 aprilie ideea că ar fi posibil ca orele de educaţie fizică să fie ţinute sâmbăta sau duminica, dar a adăugat că decizia va aparţine profesorilor şi conducerii şcolilor.

Andronescu a motivat, în cadrul audierii de la Comisia de învăţământ din Senat, reducerea numărului orelor de educaţie fizică din şcoli şi licee de la două la una singură prin faptul că nu mai există "mişcare de masă". "Până la modificările pe care le-am produs în trunchiul comun erau două ore de sport. Nu mai există mişcare de masă şi s-a redus baza de selecţie pentru sportul de performanţă.

Motiv pentru care am convenit ca în trunchiul comun să rămână o oră, iar în activitatea extracurriculară să mai adăugăm două. În felul acesta ocupăm cu ceva activitatea extracurriculară şi încercam să profităm de componenta educativă a activităţii sportive, devoltarea competitivităţii, a spiritului de fair-play şi abilitatea de a lucra în echipă”, a mai afirmat Andronescu.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.