Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - CFR CLUJ 1-0

Danciu + Dolha

Articol de Dan Udrea   —  duminică, 03 mai 2009

Atacantul a marcat golul decisiv, iar înlocuitorul lui Lobonț a apărat eroic în final, deși era accidentat. Dinamo își păstrează astfel locul 1



Cu tribunele aproape 3 sferturi goale și cu poziția de lider pierdută vineri seară în favoarea Urziceniului, Dinamo a pornit tare în meciul cu campioana en titre. Mureșan însă a jucat rolul salvatorului pentru CFR scoțînd în ultimul moment de pe linia porții în minutul 7.



A urmat șutul bun al lui Marius Niculae, care a trecut puțin alături, apoi jocul s-a echilibrat.



Niculae a ratat penalty

Kone a început să facă legea printre fundașii lui Dinamo și chiar și-a creat o imensă șansă să înscrie. N-a fost de acord Dolha, care a respins frumos, spre bucuria lui Ionuț Lupescu aflat la masa presei (15). De aici înainte s-a jucat într-un ritm susținut și datorită arbitrului israelian, care a lăsat jocul extrem de liber, nevăzînd însă și un penalty clar la Boștină în debutul jocului.



Finalul reprizei a fost electrizant. Căpitanului Niculae i-a tremurat piciorul și a trimis în bară din penalty. Iritarea lui Rednic a fost repede stinsă de cine altul decît mereu providențialul Ionel Dăn­ciu­lescu. A profitat de eroarea cuplului Stan și Bran, pardon, Mureșan-Alcantara, și a trimis cu sînge rece pe sub Nuno Claro. Și, totuși, n-a fost ultima fază a reprizei, pentru că arbitrul s-a mai făcut o dată de rîs, trecînd cu vederea un penalty clar cînd Moți l-a busculat pe Ruiz.



Dinamo în corzi

Partea a doua s-a jucat aproape numai în jumătatea lui Dinamo. Dolha s-a remarcat din nou, de data aceasta în fața lui Diego Ruiz, parînd lovitura de cap a argentinianului (52).

Conceicao a forțat apoi. L-a scos pe lentul Leao, l-a aruncat în luptă pe Panin, iar pe Pereira l-a trimis extremă stînga.



Dolha-Tamaș-Goian, trio imbatabil

CFR a împins tot mai mult jocul spre buturile lui Dinamo, însă trioul Dolha-Goian-Tamaș a fost de netrecut, mai ales la mingile aeriene. Finalul i-a găsit pe “cîini” gîfîind, însă cu un Dolha fabulos, care a scos miraculos șuturile lui Frangipane și Culio (94).





Lobonț a revenit în țară

Vineri noapte, Bogdan Lobonț a revenit din Belgia după intervenția chirurgicală la genunchi. “Mă bucur că n-au apărut complicații după operație, e foarte important pentru programul de recuperare. Medicii mi-au spus că pot începe alergările ușoare peste 3 luni, dar nu vreau să fac calcule! M-au impresionat mesajele suporterilor și m-au făcut să trec mai ușor peste tot. Le mulțumesc tuturor!”, a spus goalkeeper-ul, care este așteptat să revină abia peste 5-6 luni. (Ioana Mihalcea)





Măsuri extreme antirasism

Speriați că ar putea fi depunctați din cauza scandărilor și a mesajelor rasiste ale suporterilor, oficialii dinamoviști și-au luat măsuri extreme de siguranță. Fanii au fost percheziționați, iar bannerele au fost verificate pentru a nu conține mesaje-problemă. Comisia de Disciplină i-a amendat cu 60.000 de lei pe alb-roșii și i-a obligat să  joace un meci cu porțile închise  din cauza comportamentului rasist al fanilor la partida din “sferturi” cu Rapid. (Cătălin Gheorghiu)





RECURSUL ETAPEI



Granzii  analizează etapa

Cristi Borcea și Valeriu Argăseală, președinții rivalelor Dinamo și Steaua, alături de Nicolae Manea, directorul tehnic al Rapidului, vor fi azi, de la 22:15, pe GSP TV, invitații lui Ovidiu Ioanițoaia la Recursul etapei. În cadrul talk-show-ului de analiză fotbalistică, Ion Crăciunescu va discuta toate fazele controversate ale etapei a 28-a. Pune-le întrebări celor trei invitați, pe recursul.ro, și poți cîștiga tricouri cu Dinamo, Steaua sau Rapid! (Cristi Scutariu)





“Balaj a făcut masacru la timișoara!”

Președintele executiv Cristi Borcea a lansat un atac virulent asupra “centralului” Cristi Balaj. “Vorbim de Dinamo? Dar ce a făcut Balaj la Poli Timișoara-Farul? Trebuie exclus din arbitraj! Dacă vrem să dăm exemple și să facem curățenie, trebuie să plece. Ce dracului, ne mințim? E bine că nu ne mai certăm noi între noi, dar nu putem fi de acord cum au arbitrat Tudor și Balaj. Balaj a viciat rezultatul! Ăla a fost masacru, domne!”, a tunat Borcea la GSP TV.



Moți joacă la Galați

Înlocuit la pauză pentru că a acuzat dureri la coapsa dreaptă, Moți va fi apt pentru partida de marți, cu Oțelul. “Accidentarea nu este gravă. Am o contuzie la mușchiul piciorului drept, dar revin în cîteva zile și sper să joc la Galați”, a comentat fotbalistul. Altfel, atacantul Ianis Zicu a suferit o contractură la ultimul antrenament înaintea partidei cu CFR Cluj și are nevoie de o pauză de două zile. Boștină va lipsi de la Galați, fiind suspendat. (Eduard Apostol)







» ŞTIRILE MECIULUI



- Blay a suferit o ruptură de aductor și a fost înlocuit cu Scarlatache. “Sezonul s-a încheiat pentu Blay” a anunțat Rednic. (Eduard Apostol)



- Directorul general al Federației, Ionuț Lupescu, a urmărit partida alături de cîțiva prieteni de la masa presei.



- Clujenii nu au fost lăsați de arbitru să joace în nici echipamentul vișiniu, nici în cel alb. Așa că au apelat la cel de-al treilea rînd de echipament, portocaliu.



- Atacantul Ianis Zicu sa suferit o contractură la ultimul

antrenament al dinamoviștilor și n-a fost inclus în lot. El va lua o pauză de două zile.



- Mircea Rednic a comentat victoria Stelei cu Oțelul, scor 5-0: “Păi, Steaua cu arbitrajul ăla… Dacă și Tudor, zis Rasputin, a făcut greșelile alea. Dar nu vreau să mai zic nimic de arbitraje”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.