Fotbal   •   Liga 1   •   DERBY

Out cu Dinamo! Măcar cu Rapid?

Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru   —  luni, 04 mai 2009

Nicoliţă pierde sigur confruntarea de vineri cu rivala din Ştefan cel Mare. Se speră că va fi recuperat măcar pentru jocul cu giuleştenii, de săptămîna viitoare





Marius Lăcătuş a sperat pînă în ultima clipă că îl va avea apt pe Bănel Nicoliţă pentru "războiul" cu Dinamo. În zadar! Accidentarea mijlocaşului dreapta s-a dovedit a fi mult mai gravă decît părea iniţial. După ce a avut glezna imobilizată timp de aproape o săptămînă, internaţionalul în vîrstă de 24 de ani va începe de azi antrenamentele de recuperare. Cu toate acestea, staff-ul tehnic al roş-albaştrilor nu doreşte să rişte folosindu-l pe Bănel, pentru a nu-i agrava situaţia. Echipa medicală a Stelei trage nădejde ca Nicoliţă să poată intra pe teren măcar în etapa cu numărul 31-a, cînd în Ghencea vine Rapidul!



"Goe" menajat cu Buzău

Întrucît se află la un "galben" de suspendare, Dorin Goian nu va fi folosit de Lăcă mîine seară, la Buzău. În centrul defensivei vor face cuplu Baciu şi Ghionea. Şi Golanski e într-o situaţie similară, dar polonezul va fi folosit fundaş stînga, deoarece Petre Marin n-are drept de joc.



4 meciuri de Liga I a pierdut Nicoliţă pînă acum, din cauza accidentărilor



5,95 e media notelor GSP primite de Nicoliţă în cele 22 de partide de Liga I jucate în acest sezon



3 goluri şi 4 pase decisive a strîns Nicoliţă în acest campionat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.