Campionate

Dusan Uhrin a preluat Mlada Boleslav!

Articol de Adrian Bucur  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fostul tehnician al timisorenilor si al celor de la CFR Cluj a ajuns astazi la un acord cu fosta sa echipă, Mlada Boleslav, aflată la două puncte de locul 2 în prima ligă din Cehia.

Antrenorul anuntase de mai multa vreme ca va petrece urmatorul an in Cehia.
"Este o situatie mai speciala in familia mea astfel ca urmatorul an il voi petrece in Cehia. Apoi nu se stie niciodata. As putea reveni oricand in Romania. Deocamdata insa viitorul meu este in Cehia", a anuntat Dusan Uhrin.

Uhrin a fost numit astăzi în funcţia de antrenor principal la Mlada Boleslav, în locul lui Pavel Hapal Tehnicianul care a mai pregătit-o pe Mlada în 2005-2006 şi a dus-o pe locul doi, a revenit la echipă după ce echipa a pierdut duminică cu 4-1 în faţa lui Slovan Liberec.

"Totul a venit pe neaşteptate şi ne-am pus de acord duminică noapte. Am petrecut doi ani la Mlada, perioadă pe care nu o pot uita. Deci, sînt bucuros că pot antrena din nou aici. Sînt mulţumit că am antrenat un an jumate în Timişoara şi aproape o jumătate de an la Cluj, după care m-am întors acasă", a declarat Uhrin în presa cehă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.