Volei

Campioana CSU Metal Galaţi a rămas fără finanţator

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 05 mai 2009

Finanţatorul echipei de volei feminin CSU Metal Galaţi, Cornel Mangalea, a declarat marţi că nu va mai finanţa campioana României din cauza imposibilităţii de a mai asigura condiţiile necesare marii performanţe, iar clubul este în pericol de desfiinţare.

"Îmi trebuie un buget de două milioane de euro şi nu pot să mai asigur echipei condiţiile necesare", şi-a motivat decizia Cornel Mangalea, a cărui hotărâre nu a rămas fără urmări în interiorul echipei, stranierele părăsind deja Galaţiul, la fel cum a procedat şi antrenorul principal, sârbul Zoran Terzic.

CSU Metal Galaţi este campioană a României de 3 ori consecutiv, iar în 2009 a bifat şi o participare în Liga Campionilor.

Finanţatorul grupării CSU Metal Galaţi, Cornel Mangalea, va susţine marţi, la ora 13:00, o conferinţă de presă în care va anunţa oficial decizia de a nu mai finanţa echipa, această măsură putând duce chiar şi la desfiinţarea formaţiei.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.