Favorită în meciul de mîine seară împotriva lui Chelsea (ora 21:45, transmis de ProTV), Barcelona are cîteva absenţe importante. În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0 la 0.
1.Victor Valdez (portar)
Portarul de 27 de ani al celor de la Barcelona va juca un rol foarte important în returul de pe Stamford Bridge. În primul meci a apărat două şuturi periculoase ale lui Drogba, păstrînd poarta intactă.
2.Martin Caceres (fundaş)
Uruguaianul de 22 de ani încă mai aşteaptă să-şi demonstreze calităţile. Transferat de la Recreativo anul trecut, tînărul fundaş a fost remarcat pentru viteză şi jocul de cap.
3.Gerard Pique (fundaş)
S-a întors la Barcelona după cele patru sezoane petrecute la Manchester şi a reuşit să îl ţină pe bancă pe Carles Puyol în cîteva meciuri. Un fundaş masiv, înnăscut, a avut probleme în a-l marca pe Drogba la partida din tur.
4.Rafael Marquez (fundaş)
S-a accidentat în primul meci al semifinalei şi nu va putea juca mîine seară.
5.Carles Puyol (fundaş)
A debutat pentru echipa spaniolă în 1999, ajungînd unul dintre cei mai valoroşi jucători ai Europei. Săptămîna trecută a primit un cartonaş galben şi va lipsi şi el în retur.
6.Xavi (mijlocaş)
De 18 ani la Barcelona, mijlocaşul a devenit cheia din angrenajul catalan, fiind cel mai bun jucător în meciul de pe Nou Camp.
7.Eidur Gudjohnsen (atacant)
A jucat şase sezoane pentru Chelsea şi a marcat 78 de goluri, fiind coechipier cu Hasselbaink, Crespo şi Drogba. De trei sezoane joacă la Barcelona, unde nu a putut să îşi găsească locul de titular.
8.Andres Iniesta (mijlocaş)
Chiar dacă are doar 24 de ani, Iniesta a intrat în prima echipă a Barcei încă din sezonul 2004-2005 şi e cunoscut pentru pasele sale precise.
9.Samuel Eto'o (atacant)
Este unul dintre cei mai în formă jucători ai continentului, marcînd 27 de goluri în ultimele 30 de partide. În meciul din tur a ratat o ocazie mare de gol, singur cu portarul Cech.
10.Lionel Messi (atacant)
A marcat 23 de goluri în Primera Division şi 8 în Cupa Campionilor. Un jucător rapid şi foarte tehnic, capabil să le pună mari probleme fundaşilor londonezi Ashley Cole şi Alex.
11.Bojan Krkic (atacant)
Jucătorul promovat de academia celor de la Barcelona a dat 3 goluri în ultimele 8 meciuri de Champions League.
13.Manuel Pinto (portar)
Rezerva lui Valdez a jucat doar de două ori în acest sezon.
14.Thierry Henry (atacant)
În perioada 1999-2007, francezul a marcat 8 goluri lui Chelsea din postura de jucător al lui Arsenal. Campion mondial (1998) şi european (2000) cu Franţa, poate fi un pericol pentru poarta lui Cech.
15.Seydou Keita (mijlocaş)
Internaţionalul din Mali a venit în vara trecută de la Sevilla şi poate face la fel de bine faza ofensivă, cît şi cea defensivă.
16.Sylvinho (fundaş)
Fost jucător la Arsenal, brazilianul de 35 de ani are şanse să joace în returul de mîine seară, datorită accidentării lui Marquez şi suspendării lui Puyol.
18.Gabriel Milito (fundaş)
Fratele argentinianului Diego, Gabriel a început prost sezonul, fiind accidentat la genunchiul drept.
20.Daniel Alves (fundaş)
După şase sezoane petrecute la Sevilla, brazilianul a ajuns la Barcelona anul trecut. În egalul de pe Nou Camp, a protestat adesea la deciziile arbitrului.
21.Alex Hleb (mijlocaş)
Fostul jucător al celor de la Arsenal şi Stuttgart, Hleb, a fost ţinut pe bancă de numeroase accidentări, intrînd în ultimele meciuri din postura de rezervă,
22.Eric Abidal (fundaş)
În al doilea sezon la Barca, Abidal a jucat bine în primul meci al semifinalei, făcînd marcaj la Drogba.
24.Yaya Toure (mijlocaş)
Este mijlocaşul care oferă încredere defensivei, putînd să coboare în ajutorul liniei de fund.
28.Sergi Busquets (mijlocaş)
La 20 de ani, este unul dintre cele mai noi talente descoperite de academia Barcelonei. Spaniolul a jucat în 6 partide de Champions League sezonul acesta.
Pep Guardiola (antrenor)
A jucat peste 250 de partide în tricoul roşu-albastru şi este o legendă vie pentru suporterii catalani. Chiar dacă nu a cîştigat nimic ca antrenor, a surprins multă lume cu evoluţia echipei din acest sezon.
{{text}}