Mijlocaşul lui Manchester United, Darren Fletcher, nu va avea drept de joc în finala Ligii Campionilor, după ce a fost eliminat în semifinala cu Arsenal, deşi presa engleză susţine că arbitrul trebuia să acorde doar un cartonaş galben, informează Reuters.
"Manchester United are tot dreptul să protesteze în cel mult 24 de ore după meci. Acesta putea să fie acceptat numai în cazul în care arbitrul elimina din greşeală un alt jucător. Ei nu pot să ceară anularea cartonaşului, deoarece arbitrul l-a identificat foarte clar pe Fletcher", a afirmat purtătorul de cuvânt al UEFA, Rob Faulkner.
Fletcher a fost eliminat în minutul 75 al meciului, iar presa engleză a scris că mijlocaşul a jucat balonul înainte să-l atingă pe Fabregas în careu, iar arbitrul putea să acorde doar cartonaş galben.
Arbitrul semifinalei cu Arsenal, Roberto Rosetti, ar fi putut să spună că a acordat prea uşor cartonaşul roşu, dar potrivit regulamentului UEFA, acesta poate să fie anulat doar în cazul unei identificări greşite a jucătorului penalizat.
Finala Ligii Campionilor va avea loc la 27 mai, pe Stadio Olimpico din Roma.
NewsIn
International • Liga Campionilor • ARSENAL - MANCHESTER UNITED 1-3
UEFA nu îi va anula cartonaşul roşu lui Fletcher! Scoţianul ratează finala UCL!
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 06 mai 2009
{{text}}