Liga 1

Gigi Becali: “Afară din Ghencea!”

Articol de Eduard Apostol, Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Şefii roş-albaştrilor nu vor permite mîine seară accesul în stadion nici unui fan din Ştefan cel Mare, Dinamo ameninţă că va apela la judecata comisiilor FRF


"Vineri, nici un suporter dinamovist nu va călca în Ghencea!". Acesta e ordinul pe care l-a dat Gigi Becali după ce autocarul roş-albaştrilor a fost atacat marţi, iar Golanski s-a ales cu capul spart.

Ce spune regulamentul

"E ambiguu şi nu prevede nici o sancţiune"
La punctul 4, litera e a articolului 59 din regulament se spune că un club organizator e obligat ca "la solicitarea clubului vizitator, să aloce pentru suporterii acestuia un număr de bilete reprezentînd maximum 5 la sută din capacitatea totală a stadionului".

"Sînt două vicii de care Steaua poate profita. Primul: se spune doar procentul maxim de bilete, de cel minim nu se zice nimic, deci minim poate fi şi un bilet. Al doilea: regulamentul nu prevede ce ar trebui să suporte clubul care încalcă acest paragraf", a spus ieri unul dintre şefii LPF.

Ce spune Dinamo

"Facem memoriu la comisiile FRF"
Şefii din Ştefan cel Mare s-au arătat extrem de nemulţumiţi de faptul că fanii lor nu vor fi lăsaţi să intre în Ghencea. "Se va încălca atît regulamentul în vigoare, care spune că avem dreptul la 5 la sută din capacitatea arenei, cît şi protocolul pe care l-am semnat cu Steaua în toamna trecută. Atunci au fost de acord să ne acorde 1.260 de bilete. Ne vom adresa comisiilor FRF", a spus Cristi Borcea.

"Şi voi aţi semnat în 2007 un protocol pe care nu l-aţi respectat în 2008, aşa că nu e cazul să vă daţi victime", a replicat Argăseală.


Ce spune Jandarmeria

"Noi nu putem interzice o galerie"
Directorul general al Jandarmeriei Bucureşti, generalul Gavril Pop, a explicat ieri la GSP TV poziţia instituţiei pe care o conduce: "Noi nu putem impune ca o galerie să nu aibă acces pe stadion, este de competenţa cluburilor şi a organizatorilor. Oricum, Steaua poate solicita în mod legal ca dinamoviştii să nu intre pentru că există motive pentru care se poate spune că integritatea spectatorilor e pusă în pericol de prezenţa în stadion a galeriei dinamoviste".

Borcea îl copiază pe MM: "Voi sta pe bancă!"
Cristi Borcea a ameninţat aseară, la sport.ro: "Dacă nu vom avea galerie vineri seară, vă promit că voi sta pe bancă, din poziţia de delegat al echipei. Am acest drept". Preşedintele lui Dinamo a adăugat că se va îmbrăca în "costum alb şi cămaşă roşie", tocmai pentru a-i incita pe suporterii Stelei şi a provoca incidente în urma cărora stadionul din Ghencea să fie suspendat. La fel a procedat şi MM Stoica în aprilie 2007, la Rapid - Steaua 2-3. În urma acelui joc, arena din Giuleşti a fost suspendată două etape.

Mai sînt doar 3.000 de bilete
Aseară, după ce casele de bilete s-au închis, conducerea Stelei a anunţat că mai sînt disponibile doar 3.000 de tichete, toate la tribuna I. "Am vîndut pînă acum aprope 22.000 de bilete. Cu siguranţă joi sau, cel mai tîrziu, vineri la prînz se vor epuiza toate. Meciul se va disputa cu casa închisă", a declarat aseară Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei.


REACŢII
"Cît timp voi fi eu la Steaua, nici un suporter al lui Dinamo nu va mai călca pe stadionul din Ghencea. Cînd Gigi Becali promite ceva, se ţine de cuvînt"
Gigi Becali, patron Steaua

"Pe locurile de la peluza de sub tabelă, unde era locul obişnuit al galeriei dinamoviste, vor sta tot fani ai Stelei. Tot stadionul va fi roş-albastru"
Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua

"Nu îmi pot imagina un astfel de derby fără fani! Îmi doresc să fie acolo, în tribună, şi să auzim doar glasurile lor!"
MARIUS NICULAE, atacant Dinamo

"Astfel de discuţii au darul de a inflama atmosfera. Am deplină încredere în suporterii lui Dinamo şi cred că membrii ambelor galerii au maturitatea de a respecta meciul numărul 1 al României"
NICOLAE BADEA, preşedinte CA Dinamo

"Poate un stelist a aruncat cu bolovanul. Sînt incidente şi între fanii lor. Ce tot vrea şi Argăseală ăsta?"
VASILE TURCU, vicepreşedinte Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.