Liga 1

Sebastian Dubarbier: "Am ajutat Dinamo"

Articol de Mihai Mateaş  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Argentinianul Sebastian Dubarbier, marcatorul celui de-al doilea gol, a recunoscut că feroviarii au jucat şi pentru "cîini" aseară


CFR a bătut fără drept de apel o echipă a Timişoarei inertă în repriza secundă. Victoria îi ţine pe clujeni în bătălia pentru locul secund, însă avantajează mult pe Dinamo, care se distanţează faţă de Poli în vîrful ierarhiei. Deja cele 6 puncte răpite Timişoarei prin decizia TAS au fost anulate!

Clujenii au recunoscut franc, de altfel, că au jucat şi pentru Dinamo. "Şi Dinamo ne-a ajutat anul trecut. E firesc să o ajutăm şi noi", a declarat Dubarbier, cel care a închis tabela printr-un gol de senzaţie, şut sub bara lui Pantilimon. "Dar cel mai important este pentru noi, nu pentru alţii, faptul că am cîştigat. De acum înainte vom bate tot, pentru că vrem locul doi. Jocul nostru, am arătat-o, e din ce în ce mai bun", a completat Dubarbier. Anul trecut, CFR a cîştigat campionatul după ce Dinamo a bătut Steaua, urmăritoarea Clujului. Feroviarii au cîştigat şi în "Groapă", după o partidă ce-a stîrnit destule dubii.


"Am demonstrat că sîntem o echipă bună şi, dacă strîngem rîndurile, putem obţine şi rezultate. Nu uităm eventul de anul trecut şi ne vom bate pe ambele fronturi pînă la final"
Diego Ruiz


»ULTIMELE NOUTĂŢI


- De Sousa a salutat victoria clujenilor. "Sîntem în creştere. N-am mai cîştigat de mult timp pe teren propriu şi le dedicăm acest succes fanilor. Nu sîntem o echipă de locul 5 şi am încercat să demonstrăm acest lucru în faţa Timişoarei. Vrem locul al doilea", a spus stoperul brazilian.

- Bogdan Mara a lăudat prestaţia brigăzii slovace la meciul de aseară. "Spre deosebire de brigada care ne-a arbitrat cu Dinamo, aceşti arbitri slovaci au condus bine jocul. L-au lăsat liber, nu s-au pripit. Acum chiar regret înfrîngerea cu Dinamo. Aveam nevoie de această victorie, pentru moral, pentru fanii noştri. Nu am ajutat pe nimeni, ci doar pe noi. Vrem să ajungem cît mai sus în clasament", a comentat mijlocaşul dreapta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.