Liga 1

Marius Militaru: "Suporterii au pătruns cu arme albe pe Ghencea, firma de pază va fi amendată" :S

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Purtătorul de cuvînt al Jandameriei, Marius Militaru, a explicat la GSPTV cum a decurs asigurarea ordinii înainte, în timpul şi după derby-ul Steaua-Dinamo, mărturisind că măsurile de prevenire luate au fost dintre cele mai bune. Totodată, acesta a precizat că firma de pază de la stadionul Ghencea va fi sancţionată pentru neîndeplinirea atribuţiunilor:

"Înaintea partidei a avut loc un incident la intersecţia dintre străzile Titel Petrescu şi 1 Mai. Acolo s-au petrecut mereu incidente de-a lungul timpului, e un fel de «călcîi al lui Ahile». Suporterii stelişti au dorit o confruntare cu cei dinamovişti şi, enervaţi că nu au reuşit să facă acest lucru, au început să arunce cu pietre în forţele de ordine. Din fericire, nu a fost nimeni rănit.

Au mai existat şi tentative de «fair fight», acele întîlniri între un număr stabilit de fani, însă am trimis oameni în locurile în care am avut informaţii că ar urma să se petreacă astfel de confruntări.

La intrarea pe stadion s-au mai descoperit arme albe şi materiale pirotehnice. Pentru acest lucru vor fi sancţionate forţele de ordine angajate de club, pentru că nu şi-au făcut datoria", a spus Marius Militaru la GSPTV, după care a precizat că atacatorii autocarului Stelei au fost identificaţi:

"I-am reţinut pe atacatori. Nu putem să spunem dacă sînt fani dinamovişti sau altceva, sînt infractori înainte de toate".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.