Dinu Gheorghe spune că se simte flatat de interesul Stelei, însă nu se grăbeşte să ia o decizie acum: "Vorbim la finalul campionatului"
Ofertat de Gigi Becali, Dinu "Vamă" amînă răspunsul. Promisese că-i va spune azi stelistului dacă e de acord să fie noul manager al Stelei, dar încă n-a luat o decizie fermă.
Ieri, la GSP TV, actualul preşedinte al lui FC Braşov a spus: "Vom vedea din vară ce se va întîmpla. Am auzit că fanii Stelei mă vor în Ghencea, însă eu sînt acum la Braşov, iar ca şef trebuie să fii dedicat sută la sută clubului pentru care lucrezi. La nivel de jucători şi de antrenori cluburile mari nu se refuză, dar la nivel de conducere nu e acelaşi lucru, sînt mai multe condiţii de îndeplinit pentru un astfel de transfer".
Dinu Gheorghe le-a spus apropiaţilor că e foarte tentat de oferta Stelei, mai ales în condiţiile în care Lucescu jr. pleacă de la Braşov la "naţională", iar situaţia financiară a "stegarilor" nu e una strălucită.
Ce vrea Gigi Becali? "Argăseală se va ocupa de tot ce înseamnă regulamente, Ligă şi organizare, în timp ce Dinu va fi pe partea de transferuri, de găsire a celor mai buni jucători", a explicat patronul celor din Ghencea.
"Dinu Gheorghe ştie mult fotbal. Îl admir pentru că este un om foarte bine pregătit"
Gigi Becali, patron Steaua
67 la sută din cei aproape 3.000 de fani care au votat pe stelisti.ro îl vor pe Dinu Gheorghe în conducerea roş-albaştrilor
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}