Mesajele erau alcătuite din litere decupate din ziare, lipite pe foi albe A4
Persoane în acest moment necunoscute au folosit ziua Adunării Generale a FRF şi vîrful de interes al sosirii numelor grele din fotbalul mondial la Bucureşti pentru a trimite mesaje pentru Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu.
Dragomir: "Pe mine nu mă sperie nici moartea" (video)
"Domnule Sandu, nu uitaţi! Nouă ne pasă de sport. Poate prea mult", scria în plicul sosit dimineaţă la Casa Fotbalului şi care a fost desfăcut de secretara şefului FRF. Un conţinut identic avea mesajul către Dragomir. Aflat în plină Adunare Generală, şeful Ligii a fost sunat de cineva din sediul aflat în cealaltă parte a oraşului, care i-a citit scrisoarea.
Sandu: "Redaţi fotbalul fotbaliştilor şi spectatorilor" (video)
La ieşirea din sediul FRF, Dragomir a spus în faţa camerelor că "am fost ameninţat cu moartea". El a pus litere decupate pe seama suporterilor, deranjaţi de legea care îi poartă numele. Vestea s-a întins printre participanţii la Adunare. "S-a ajuns prea departe", :X a zis Cornel Dinu.
Astăzi, la Bucureşti are loc Comitetul Executiv al UEFA, unde, potrivit lui Platini, se va lua decizia ca în cazul unor scandări rasiste meciurile să fie oprite.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}