Preşedintele UEFA a fixat regula înainte de a veni în România: un singur interviu. Cititorii Gazetei au fost preferaţi. Şi descoperă un Platini ca fiecare dintre noi. Fericit cînd i se aduce aminte de cariera glorioasă şi de succesele UEFA, prudent cînd vorbeşte despre corupţia din fotbal şi decis să ducă lucrurile înainte în acest sport strălucitor şi polemic.
Întîlnire de presă cu preşedintele UEFA la hotelul "Marriott". Un dialog pe durata căruia Michel Platini a căutat să glumească, a zîmbit de fiecare dată cînd a simţit nevoia de-a lungul celor 45 de minute de interviu, n-a ezitat să-i bată pe umăr pe jurnalişti la cîte o întrebare considerată mai tăioasă, "Vreţi să mă puneţi în dificultate!". ;) Şi-a cerut scuze făcînd cu ochiul atunci cînd a întrerupt interviul preţ de cîteva secunde pentru a discuta cu un coleg, "Oui, Jean-Pierre! Je suis en Roumanie!".
Discret, şi-a asigurat şi sprijinul a doi consilieri media, aşezaţi în apropierea preşedintelui, gata să-l ajute rapid cu detalii pe eventuale probleme pe care nu le-ar stăpîni suficient. Bună idee, căci Platini nu ştia, bunăoară, povestea diferendului dintre Mutu şi Chelsea, :S despre care a fost pus imediat la curent de domnii ascunşi în faţa laptopurilor şi preocupaţi să înregistreze exact fiecare silabă rostită de boss.
Aşadar, trei sferturi de ceas speciale cu un monument al fotbalului mondial, tipul care gestionează acum destinele Europei fotbalistice: de la corupţia din fotbalul românesc pînă la candidatura României pentru Euro 2020, de la prietenia cu Hagi, Nadia şi Năstase pînă la "puii de găină" ai lui Iordănescu de la Mondialul din '98, cînd "tricolorii", vopsiţi blonzi, au pierdut în faţa Croaţiei lui Suker.
"Boloni e la Sporting, nu?"
Michel Platini a remarcat că Ladislau Boloni a rămas un nume important în istoria clubului Nancy, unde preşedintele UEFA a debutat ca jucător de primă divizie. El şi-a amintit că Loţi a avut acolo rezultate pozitive la prima sa experienţă ca antrenor în Franţa. "Acum e la Sporting Lisabona, nu?", :O a început Platini cu o confuzie răspunsul despre Boloni. Corectat de consilierii săi, şi-a reparat greşeala, dînd-o pe glumă: "Aa, ok , e la Standard Liege! Da, acum îmi amintesc, are performanţe şi în Belgia. Asta e, nu pot ţine nici eu pasul cu toate transferurile care se fac în Europa la nivel de tehnicieni!".
Se opresc meciurile pentru rasism!
Şeful UEFA a explicat că, la Bucureşti, Comitetul Executiv al forului continental e pregătit să ia o decizie dură: "Meciurile vor trebui să fie oprite de fiecare dată cînd vor exista probleme legate de rasism. Va fi o decizie care va deveni obligatorie pentru federaţii. Iar arbitrii vor trebui să dea dovadă de curaj şi să aplice această hotărîre, la fel de curajos ca atunci cînd acordă un cartonaş galben, dictează o eliminare sau un penalty".
Michel Platini crede că, înainte de a face planuri pentru organizarea unui turneu continental, România ar trebui să aibă grijă să finalizeze arena pentru finala UEFA din 2012
- Domnule Platini, cînd v-aţi retras, aţi spus că, după ce aţi învăţat să jucaţi, acum trebuie să învăţaţi să trăiţi. Aveţi timp să trăiţi ca preşedinte?
- (Rîde) Nu. Sînt 24 de ore din 24 cu mintea la UEFA. Dar eu mi-am ales drumul acesta. La 20 de ani eram fotbalist, la 35 antrenor, iar la 54 sînt preşedinte. E o chestiune de destin. El e cel care m-a adus aici. E viaţa mea.
- Cu atîtea tentaţii, ce şanse are un copil născut astăzi la Joeuf, precum dumneavoastră, să devină un nou Michel Platini?
- (Zîmbeşte, amuzat). Bună întrebare. Are şanse chiar mai multe să ajungă mare fotbalist. E o întreagă organizare care îl ajută să crească şi poate găsi un club mult mai uşor decît mine în urmă cu 35-40 de ani.
"Am patru tricouri ale României"
- Trei lucruri pozitive pe care le puteţi spune despre România? Dar negative?
- Am o mulţime de amintiri despre fotbalul românesc, dar despre lucrurile pozitive şi negative trebuie să-l întrebaţi pe Mircea Sandu. Eu pot să vă spun că, la început, parcă eram mereu adversarul vostru. Am strîns patru tricouri ale României. Am fost cu "tineretul" la Ploieşti, la 19 ani, apoi cu Saint Etienne la un turneu, cu "olimpicii".
- Totuşi?
- Un lucru pozitiv e că foşti internaţionali conduc acum federaţia. Sandu, Lupescu, Prunea. Ei ştiu ce vorbesc în lumea fotbalului. Negative? Sînt peste tot, în Franţa, în România, la UEFA, în presă.
"Ai jucător buni, eşti mare antrenor"
- Avem acum un selecţioner nou, Răzvan Lucescu, băiatul antrenorului de la Şahtior. Cît contează un tehnician tînăr pentru revigorarea unei echipe naţionale?
- Pentru mine, e doar o problemă de jucători. Cînd ai fotbalişti buni, eşti mereu un superantrenor. Voi aţi avut o generaţie extraordinară care s-a retras, trebuie să construiţi alta. Acum e mai dificil, ca şi în Franţa. Dar totul se reduce la cei de pe gazon. Dacă ei vor evolua bine, veţi avea şi rezultate. Altfel, nu! Uneori, dacă îl ai pe Hagi, învingi, dacă nu, mai greu.
"Toleranţă zero la corupţie"
- După Italia şi Polonia, corupţia a lovit şi fotbalul românesc. Meciuri trucate, conducători, arbitri arestaţi. Cum priveşte UEFA această situaţie de criză?
- (Devine tensionat) Două cuvinte: toleranţă zero! Trebuie să combatem corupţia cu toată forţa, pentru că, dacă avem meciuri cu rezultate cunoscute dinainte, arbitri şi fotbalişti cumpăraţi, nu mai are sens să jucăm. UEFA a exclus deja un club macedonean pentru opt ani!
- Soluţia?
- La nivelul UEFA există deja un sistem de alarmă pentru a ne proteja de sumele bizare care circulă de la un club la altul înainte de meci. Cheltuim trei milioane de euro anual. Şi federaţiile vor putea folosi în curînd acest sistem în primele două divizii.
"Nu v-am făcut cadouri"
- În 2007, Mircea Sandu şi FRF au coagulat voturile din Estul Europei spre a vă sprijini să deveniţi preşedinte la UEFA. Ulterior, România a primit o finală europeană, un turneu de juniori. Cadouri pentru serviciile din urmă cu doi ani?
- Nu le consider neapărat cadouri. În primul rînd, FRF sărbătoreşte centenarul, de aceea e Comitetul Executiv UEFA la Bucureşti. Iar faptul că finala Europa League va fi în România vă va permite să aveţi un nou stadion, e ceva extraordinar.
- Lucrările sînt în întîrziere la arenă. Există pericolul să mutaţi finala în altă parte?
- Dacă stadionul nu va putea fi construit la timp, da, se va disputa în altă parte.
- Aţi auzit de aceste probleme?
- Vom vedea cum se ridică această construcţie. Ce pot să spun e că, dacă va fi stadionul, va fi şi finala, dacă nu va fi stadionul, nu va fi nici finala. E simplu.
- Gîndind în perspectivă, credeţi că e realist planul FRF de a organiza Euro 2020?
- E un proiect împreună cu Bulgaria, nu? Vă dau un sfat: Nu vă gîndiţi acum la Euro! Întîi să existe stadionul, vedeţi dacă puteţi organiza o finală de cupă europeană şi de-abia apoi vorbiţi de un Campionat European!
- Pentru care nu e suficient doar o arenă!
- Vedeţi? Într-adevăr, acestea sînt problemele!
"Din Est, X m-a votat, Y m-a votat, dar au fost şi din Vest. A existat un vot echilibrat cînd am ieşit preşedinte UEFA. Şi din Est, şi din Vest, şi mici, şi mari!"
"Nu aţi avut de mult arbitri la turneele finale? Nici din Franţa n-au fost la Euro, staţi liniştiţi! Trebuie să ridicăm valoarea arbitrilor"
3 milioane de euro plăteşte anual UEFA pentru sistemul de alarmă care detectează posibilele meciuri trucate în fotbalul european
8 ani a fost exclusă echipa macedoneană Pobeda Prilep din cupele europene, cea mai drastică sancţiune împotriva unui club cu Platini preşedinte UEFA
În Gazeta de mîine, Michel Platini vorbeşte despre responsabilitatea lui Mircea Sandu în scandalul de corupţie din fotbalul românesc
{{text}}