Campionate

Decid criteriile?

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 12 mai 2009

În condiţiile în care candidatele sînt despărţite de doar două puncte, s-ar putea ajunge ca noua campioană să fie desemnată la criteriile de departajare



Bundesliga se află în faţa celui mai spectaculos final de sezon din istoria sa. În precedentele 45 de stagiuni nu s-a întîmplat niciodată ca înaintea antepenultimei etape, ce demarează diseară, 4 echipe să fie înşirate în fruntea clasamentului pe distanţa a numai două puncte. Cum Wolfsburg şi Bayern au cîte 60 de puncte, fiind despărţite de doar două goluri, iar Hertha (59) şi Stuttgart (58) le urmează îndeaproape, probabilitatea de a se ajunge în final, pe 23 mai, la o egalitate de puncte e foarte mare. În acest caz, există mai multe criterii de departajare:



1. Golaverajul

2. Numărul de goluri marcate

3.  Întîlnirile directe

4. Golurile înscrise în deplasare în întîlnirile directe

5. Toate golurile marcate în deplasare de-a lungul campionatului

6. Meci direct între echipele aflate la egalitate, pe teren neutru



"Sîntem lideri în continuare şi mai avem două meciuri pe teren propriu"

Felix Magath, antrenor Wolfsburg



"Putem cîştiga titlul, dar la fel de bine putem ateriza şi pe locul patru"

Karl-Heinz Rummenigge, director executiv Bayern



"Pentru noi, totul e posibil. Nu cred că Wolfsburg şi Bayern vor cîştiga tot"

Dieter Honess, manager Hertha



"Următoarea care face meci egal iese din cursa pentru titlul de campioană"

Horst Heldt, manager Stuttgart

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.