Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - RAPID, VINERI, ORA 21:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RO / STELIŞTII CAD PE CAPETE ÎN FINALUL ACESTUI RETUR

Glezna lui Bănel Nicoliţă a cedat!

Articol de Dan Udrea   —  miercuri, 13 mai 2009

Bănel Nicoliţă a început ieri antrenamentul alături de colegii săi, însă a acuzat din nou dureri la glezna la care suferise o entorsă şi aproape sigur nu va evolua cu Rapid



Încă o veste proastă pentru Lăcătuş în perspectiva derby-ului cu Rapid. Pe lîngă absenţii deja ştiuţi, de ieri s-a mai adăugat unul. Bănel Nicoliţă, pe care Lăcătuş avea de gînd să-l folosească încă din primul minut pe banda dreaptă, s-a reaccidentat şi ar putea rata confruntarea cu echipa lui Hizo.



Nicoliţă se refăcuse după entorsa la gleznă pe care a suferit-o la jumătatea lui aprilie şi de luni se alăturase colegilor săi la şedinţele de pregătire. Ieri a fost la fel. A început antrenamentul condus de Lăcătuş, însă cu un sfert de oră înainte de terminarea acestuia a solicitat intervenţia echipei medicale. A acuzat dureri mari la aceeaşi gleznă şi a părăsit terenul înaintea coechipierilor.



Doctorul Radu Paligora a decis ca Bănel să efectueze din nou un control medical amănunţit pentru a vedea natura exactă a accidentării. Cum aproape sigur azi şi mîine Nicoliţă nu se va pregăti, este de aşteptat ca Lăcătuş să nu poată miza pe el, mai ales că jucătorul n-a evoluat de multă vreme. Absenţa lui l-ar obliga pe antrenor să-l păstreze titular pe Dayro Moreno.



26 de zile au trecut de cînd Nicoliţă s-a accidentat, mai precis de pe 17 aprilie, de la meciul Gaz Metan - Steaua 0-1



6 jucători vor lipsi din echipa Stelei la meciul cu Rapid: Goian şi Golanski sînt suspendaţi, iar Nicoliţă, Ovidiu Petre, Cernea şi Emeghara

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.