Auto

Ferrari şi Renault: "Vom pleca din Formula 1"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Decizia FIA de a introduce două noi puncte în regulamentul Formulei 1 a nemuţumit majoritatea echipelor participante în Marele Circ. Astfel, consiliul administrativ al celor de la Ferrari a hotărît ca echipa să se retragă la finalul acestui an din ce mai importantă competiţie auto din lume, dacă acestei prevederi nu vor fi anulate.

Iniţiativa italienilor a fost salutată şi de alte teamuri implicate în Formula 1. Şi oficialii Renault au dat asigurări că nu vor să se mai implice în noul format al competiţiei. Flavio Briatore a declarat: "Formula 1 ar trebui să însemne dezvoltare tehnică ori în condiţiile pe care ni le impune FIA nu se poate vorbi de aşa ceva. Nu suntem împotriva reducerii costurilor, dar asta nu ar trebui s-o decidă Federaţia Internaţională. Dacă nu se va schimba decizia FIA, nu vom înscrie nici o maşină în sezonul 2010".

Pe lîngă Ferrari şi Renault, alte trei echipe şi-au anunţat intenţia de a declara forfeit în sezonul 2010. Este vorba de Toyota şi cele două teamuri ale Red Bull Racing. Max Mosley, preşedintele Forului Internaţional, a declarat însă că nu vrea să renunţe la reglementări: "Formula 1 poate exista şi fără Ferrari". El se va întîlni totuşi în această săptămînă cu FOTA, organizaţia echipelor din Formula 1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.