Handbal

Huţupan: "Mă retrag cu durere în suflet"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Portarul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Luminiţa Huţupan Dinu, a declarat, sâmbătă, că simte o mare durere în suflet după ultimul său meci oficial din carieră şi a vorbit despre viitor, când vrea să aibă un copil şi să antreneze portari.

"Am terminat meciul cu lacrimi în ochi. Mă doare sufletul că mă despart de fete, de teren, de suporteri, dar vine şi un moment ca ăsta. Mi-am auzit numele scandat, fetele mi-au spus 'rămâi, Lumi, nu te retrage', iar domnul Voina m-a rugat să mai joc în dubla cu Belarus, dar nu mai vreau, mă simt obosită, vreau mai întâi o pauză şi apoi voi vedea ce voi face. Sigur este faptul că vreau un copil, iar la nivel profesional, vreau să antrenez portari", a afirmat Luminiţa Huţupan în vârstă de 37 de ani.

Cel mai bun portar din lume în 2005 a vorbit apoi despre cariera sa: "Cel mai frumos moment a fost calificarea la Jocurile Olimpice de la Sydney, apoi câştigarea Ligii Campionilor. Au fost şi momente triste, meciul cu Germania la Mondialul din Franţa, când am pierdut medalia de bronz, sau la Beijing, când am plecat pline de speranţe, dar nu am reuşit mai nimic. Acolo am vrut atât de mult o medalie, dar am prins o zi proastă şi adversarul nu ne-a iertat".

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.