Fotbal   •   Liga 1   •   CFR - FC BRAŞOV 2-0

Avînt spre EU

Articol de Marius Tuhuţ   —  duminică, 17 mai 2009

Victoria de aseară le oferă linişte clujenilor în cursa pentru Europa League, cînd mai sînt doar 3 runde pînă finish





Înfrîngerea Stelei şi egalul Craiovei i-au oferit şansa CFR-ului să ia viteză în cursa pentru Europa League. Dar startul meciului cu FC Braşov i-a prins pe "feroviari" cu frîna de mînă trasă. Cătălin Munteanu (15) le-a atras atenţia clujenilor cu un şut peste din colţul careului de 16.



Campioana şi-a turat greu motoarele. Dubarbier şi Pereira s-au lovit pe rînd de "bariera" Abrudan (23). Uruguayanul, care e deja cu bagajele făcute pentru Portugalia, i-a dat primele emoţii lui Dani Coman cu un trasor de la 25 de metri, ce a trecut puţin alături (24). Portarul Braşovului a reţinut cu siguranţă "capul" lui Kone, iar ghepardul Dubarbier a călcat şi mai tare acceleraţia în speranţa că va da lovitura în prelungirile reprizei. Mai întîi a tras pe lîngă din unghi, iar apoi l-a întins serios pe Coman cu un voleu ce a ricoşat periculos din gazon.  



Peralta decisiv

De la standuri "stegarii" au ieşit mai hotărîţi şi Surdu (47) a ameninţat cu un şut reţinut în doi timpi de Nuno Claro. S-a jucat apoi pe contre, iar Peralta (73) a aruncat tribunele în aer cu un "cap" din interiorul careului. În prelungiri, Ruiz a sigilat rezultatul tot cu o lovitură de cap.



Momeală pentru "vulturi"

Deşi în ultimele partide Alvaro Pereira a evoluat în linia mediană, aseară internaţionalul uruguayan a fost folosit pe postul de fundaş stînga. Motivul: Benfica vrea să-l transfere pe "Uru" pentru a acoperi flancul stîng al defensivei. Suma transferului a fost fixată la 4 milioane de euro, cele două cluburi urmînd să ajungă la un numitor comun şi asupra modalităţii de plată. La meci au asistat mai mulţi jurnalişti portughezi. (Valentin Şchiopu)



Conceicao: "Vreau locul 2!"

Antrenorul clujenilor, Antonio Conceicao, a fost euforic după victoria în faţa Braşovului. "Vreau să ajung pe locul 2, dar acum nu depinde doar de noi! O să le cer jucătorilor maximum în aceste etape. Am cîştigat pe merit, am făcut un joc bun, sîntem tot mai uniţi şi ne putem îndeplini obiectivul", a spus tehnicianul lusitan. "E normal să ne gîndim la locul secund. Dacă n-am crede în şansa noastră, am jucat degeaba", l-a completat şi pe Yssouf Kone. (Valentin Şchiopu)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.