Fotbal   •   Liga 1   •   UTA

Marin Barbu despre Iuliu Muresan:

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 03 noiembrie 2007

"Magiun" nu i-a ramas dator presedintelui liderului, Iuliu Muresan, care afirmase dupa victoria cu UTA (2-0) ca a "intilnit cel mai slab adversar de pina acum". Tehnicianul aradean le-a reamintit ieri clujenilor de eliminarea rusinoasa din preliminariile Cupei UEFA, dubla in care feroviarii n-au obtinut nici o victorie cu cipriotii de la Anorthosis (1-3, 0-0). "Nu mai exista fair-play in fotbalul romanesc. si eu as fi putut sa le transmit multe salutari de la Anorthosis, dar nu-mi sta in caracter. Eu l-am felicitat pe domnul Paskany, pentru care am tot respectul, dar catelusii astia de pe linga el ar mai trebui frinati", a sarjat Barbu.



Antrenorul "Batrinei Doamne" l-a taxat pe Muresan si la conferinta de presa organizata la finalul meciului de la Cluj: "Ciocu' mic. Cel de Sus ne vede pe toti. Cred ca Muresan a vazut alt meci si nu a remarcat ca ambele goluri s-au marcat pe greselile fundasilor nostri. Noi am avut o posesie destul de buna".



Cenusaresele

UTA va intilni duminica, pe teren propriu, echipa Pandurii Tirgu Jiu intr-un derby pentru supravietuire. UTA n-a mai cistigat de 6 etape, iar Pandurii a pierdut ultimele 7 meciuri. "Nu stiu daca ne ajuta faptul ca n-au cistigat de 7 etape, sint la fel de diperati dupa puncte ca si noi", a spus Marin Barbu.



"Lucrez gratis"

UTA este aproape de un colaps financiar, dar tehnicianul aradean a declarat ieri ca este dispus sa lucreze fara bani pina la finalul campionatului. "Eu n-am parasit niciodata corabia, n-o voi face nici acum, chiar daca ar trebui sa lucrez pe gratis pina in vara", a spus Barbu, care afirma ca jucatorii nu pot fi motivati daca nu sint platiti: "Daca ei ar avea certitudinea ca la UTA va fi un viitor peste o luna, sint sigur ca ar da maximum".



Entorsa


UTA nu va putea conta duminica pe fundasul central Alin Chita, care este suspect de entorsa dupa meciul de la Cluj. In schimb, vor reveni Cristi Todea, Edson, Simao si Frasineanu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.