Din poartă în legendă » Luminiţa Huţupan: "N-am păcălit niciodată handbalul!"

La 37 de ani, Luminiţa Huţupan Dinu a jucat sîmbătă ultimul său meci din carieră. Portarul "naţionalei" povesteşte cum a trăit momentul şi rememorează cele mai importante repere din viaţa de sportiv





E în poarta Oltchimului şi a "naţionalei" României parcă de cînd lumea! Apără dumnezeieşte de fiecare dată. Pune suflet în tot ceea ce face, se agită, plînge sau rîde. În ultimii zece ani, scandarea "Hu-ţu-pan! Hu-ţu-pan!" a devenit un adevărat leitmotiv. La 37 de ani, Luminiţa a jucat însă sîmbătă ultimul său meci. Ar mai fi putut evolua la cel mai înalt nivel, vîsta nu o trădează. Dar vrea să aibă un copil. E tot ceea ce îşi mai poate dori cel mai bun portar pe care l-a avut handbalul românesc.



- Luminiţa, îţi mai aduci aminte primul antrenament?

- Ooo, s-a întîmplat demult. N-am uitat însă de unde am plecat. Şcoala generală numărul 26 din cartierul Mărăţei, în Piatra-Neamţ. Primul meu antrenor, Ovidiu Ţoc, nu m-a dorit în echipă. Eram prea grasă şi abia mă mişcam. Nu a putut scăpa însă de mine. M-a trimis în poartă, în ideea că voi abandona. Dar nu am făcut-o. Mai mult, de atunci nimeni nu m-a mai scos dintre buturi. ;)



- Ai evoluat la Relonul Săvineşti pînă la 27 de ani. Cum a fost acea perioadă?

- Jucam în prima ligă, dar eram mai mult rezervă. Sora mea, Anca, mai mare cu patru ani decît mine, era cea mai bună din echipă. Cred că antrenorii m-au păstrat în lot şi din cauza asta. Am muncit însă şi cînd mi s-a oferit prima şansă, am profitat de ea.



- Cînd s-a întîmplat?

- În 1997, antrenor la Relonul era Alexandru Mengoni. El mi-a spus cînd a văzut cum mă pregătesc: "Mă fato, munceşti prea mult. Echipa asta nu e de tine!". Fără să-mi zică nimic, a vorbit cu cei de la Oltchim să mă ia în probe. La început nu au vrut, aveau deja trei portari. Pînă la urmă au cedat insistenţelor şi pe 5 ianuarie 1998 am ajuns la Oltchim.



- Cum te-ai acomodat la Vîlcea?

- Am stat două etape în afara lotului. În cea de-a treia, la Braşov, am prins echipa şi antrenorul Lucian Rîşniţă m-a trimis în poartă. Nu m-a mai scos după aceea, am devenit titulara postului.



Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu ştiu dacă aş mai putea face handbal. E foarte greu, sînt multe sacrificii. Eu nu am avut Revelion, Paşte, Crăciun. Familia a fost tot timpul pe planul doi. Noroc că am avut rezultate şi au fost satisfacţii mari



- La "naţională" ai debutat abia la 26 de ani, nu?

- Da, în 1997. Antrenori erau Cornel Bădulescu şi Gheorghe Tadici. M-au selecţionat la un turneu în Austria şi atunci am debutat. Şi acum îmi aduc aminte prin ce emoţii am trecut cînd s-a cîntat imnul. Mi se făcuse pielea de găină pe mine, tremuram toată.



- Nu ai rămas decît trei ani la Vîlcea şi ai plecat la Krim Ljubljana. De ce?

- În 1999 am fost desemnată cel mai bun portar din lume. Atunci, la Mondialul din Norvegia, România a venit pe locul 4 şi a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Sydney. A fost cea mai mare bucurie a carierei. În 2000, la Europenele din România, am cîştigat iar titlul de portar al turneului. Cei de la Krim au pus ochii pe mine. Oficialii de la Vîlcea m-au lăsat să plec. Ştiau că pot să merg la un contract mult mai mare, pe care ei nu mi-l puteau oferi atunci.



- A urmat cea mai bună perioadă din cariera ta.

- Aşa este. Am cîştigat de trei ori Liga Campionilor, Supercupa Europei, campionate şi cupe în Slovenia. :o M-am simţit extraordinar la Ljubljana, dar după şase ani printre străini, am spus . Doream să revin acasă şi am făcut-o tot la Vîlcea.



- Au fost şi succesele cu "naţionala", argintul din Rusia şi din nou titlul de cel mai bun portar al lumii.

- Nu vreau să zică lumea că mă laud, dar în tricoul "naţionalei" m-am simţit întotdeauna cel mai bine. Mi-am dorit să joc bine, să ajut echipa şi să-i facem fericiţi pe români. Nu întotdeauna am reuşit însă. Turneul din Rusia rămîne ceva frumos, de neuitat, deşi a fost doar argint.



Nu realizez că m-am retras. Probabil că peste cîtva timp, cînd fetele nu vor mai fi lîngă mine, cînd nu voi mai avea un program ca înainte, îmi voi da seama. Nimeni însă nu e etern, mai devreme sau mai tîrziu trebuia să se întîmple şi asta



- De ce crezi că ai avut atît de mare priză la public?

- M-am întrebat şi eu. Cred că pentru faptul că am pus suflet în fiecare meci, pentru că nu am înşelat niciodată handbalul. Şi poate pentru că în echipă sînt şase jucătoare de cîmp şi un singur portar. Poţi ieşi mai mult în evidenţă.



- Ai mai fi putut juca la 37 de ani?

- Mă simt la fel ca la 30. Dar nu pentru asta m-am retras. Am spus-o şi o repet. Vreau şi eu să-mi întemeiez o familie, îmi doresc enorm un copil şi cred că a venit timpul.



- E posibil să revii apoi? Au mai fost portari care au jucat la 40 de ani.

- Cu siguranţă nu ca sportiv. Poate ca antrenor de portari şi asta doar în ţară. M-am săturat de drumuri. Cornel Oţelea îmi spunea cînd a fost antrenor la lot: "Huţule, pe tine drumurile te omoară!". Cîtă dreptate avea!



Meciurile bune le-am uitat. Cele proaste însă nu pot să mi le scot din cap. Nu pot să-mi iert prestaţiile din jocurile cu Ungaria, la Olimpiada din China, cu Spania, la Europeanul din Macedonia. Tot timpul am recunoscut cînd am jucat prost, dar lumea trebuie să înţeleagă că nimeni nu e robot



199 de meciuri a jucat pentru România Luminiţa Huţupan Dinu, marcînd şi 10 goluri, record absolut pentru un portar





Huţu despre...



Cele mai frumoase amintiri

Prima Ligă a Campionilor, cîştigată cu Krim Ljubljana în 2001, şi medalia de argint din Rusia, în 2005, cu "naţionala" României



Dezamăgirile carierei

Mă doare şi acum faptul că la Mondialul din Franţa 2007, în finala mică, am condus la 7 goluri Germania şi nu am fost în stare să cîştigăm. Apoi Olimpiada de la Beijing. Mi-am dorit enorm o medalie. Nu a fost însă să fie



Cele mai frumoase locuri vizitate

În fiecare ţară ai cîte ceva de văzut. Am rămas cu amintiri plăcute din Hawai, Cuba, Australia, China, Norvegia şi Danemarca





Chiriţa, Bambina sau Patroana

Trei porecle a avut Luminiţa Dinu la echipele pe unde a jucat. La Piatra-Neamţ, fraţii şi coechipierele o strigau «Chiriţa», după personajul lui Alecsandri, Coana Chiriţa. "Asta pentru că vorbeam mult. Şi acum, recunosc, eu nu pot să tac". Apoi la Krim, Chiriţa a fost înlocuită cu «Bambina». "Îmi plăcea un cîntec spaniol şi-l tot fredonam în deplasări. Atît le-a trebuit fetelor, că din Bambina nu m-au mai scos". La Vîlcea, Huţu şi Lumi au fost înlocuite de . Asta pentru că ea era şefa la echipă.







CARTE DE VIZITĂ



Luminiţa Huţupan Dinu



S-a născut pe 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamţ

Palmares: de trei ori cîştigătoare a Ligii Campionilor (2001, 2002, 2003), de alte două ori finalistă (2004, 2006); cîştigătoarea Supercupei Europei (2004, 2007), cîştigătoare Cupa Cupelor (2007), de cinci ori campioana României cu Oltchim şi de şase ori campioana Sloveniei cu Krim Ljubljana, şase cupe ale Sloveniei şi patru cupe ale României

- 199 de meciuri pentru "naţionala" României, reuşind să marcheze şi 10 goluri

- argint cu România la CM 2005, locul 4 la CM 1999 şi 2007, locul 4 la CE 2000

- a participat cu România la JO 2000 (locul 7) şi JO 2008 (locul 7)

- desemnată de federaţia internaţională cel mai bun portar din lume în 1999 şi 2005

A jucat la Relonul Săvineşti (1987-1998), Oltchim (1998-2000, 2006-2009), Krim Ljubljana (2001-2002, 2003-2006), Kometal Skopje (2002)