Media

Maradona: "E filmul meu"

Articol de Constantin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Documentarul realizat de Emir Kusturica surprinde toate momentele importante din viaţa starului argentinian


Gazeta Sporturilor vă oferă marţea viitoare, în premieră, un DVD de excepţie: "Maradona", de Emir Kusturica, documentar prezentat în premieră la Festivalul de film de la Cannes din 2008. Într-o oră şi 35 de minute, cunoscutul regizor sîrb face o incursiune profundă prin cariera şi viaţa genialului star argentinian, un model pentru generaţii din lumea întreagă.

Nimic nu a fost omis. Faze memorabile la FC Barcelona, Napoli şi cu Argentina, cum au fost golurile incredibile contra Angliei la Mondialul din 1986, problemele cu drogurile şi cu inima, declinul şi renaşterea care a culminat cu preluarea reprezentativei "pumelor". Printre cele mai deosebite imagini sînt cele cu casa sărăcăcioasă în care a crescut Diego, întors acolo după 20 de ani pentru a povesti despre copilărie, familie, fotbal. La fel de emoţionante rămîn ipostazele alături de fosta soţie şi de cele două fiice.

Doi ani de căutări şi interviuri cu cel alintat "Butoiaşul atomic" i-au trebuit lui Kusturica ca să închege istoria lui Maradona (48 de ani). "Obiectivul meu a fost să arăt cine e cu adevărat unul dintre cei mai celebri oameni din lume. Diego este mult mai mult decît fotbalistul ce mi-a încîntat adolescenţa", a susţinut sîrbul. Şi-a atins ţinta. O recunoaşte chiar Diego: "Filmul are toate ingredientele pentru a se afla cum sînt eu. E, într-adevăr, filmul meu. Singurul din cîte s-au făcut în care mă regăsesc".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.