Fotbal   •   Liga 1   •   LISTA CU 4 NUME PENTRU POSTUL DE ANTRENOR AL STELEI S-A ÎNJUMĂTĂȚIT

Cristiano Bergodi e cap de listă, Basarab Panduru rezervă

Cristiano Bergodi

Articol de Dan Udrea   —  marți, 19 mai 2009

Italianul de pe banca lui Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, e acum în pole-position, pentru că Dan Petrescu nu vrea să lucreze cu  Gigi Becali, iar Walter Zenga e ofertat de Lazio şi Sampdoria





Dan Petrescu, Zenga, Bergodi, Panduru. Aceasta este ordinea preferinţelor lui Gigi Becali pentru postul de antrenor al Stelei în sezonul viitor. Gazeta a pus cap la cap informaţiile din lumea fotbalului cu cele furnizate de persoane din anturajul roşalbaştrilor pentru a ilustra tabloul preferinţelor şi şanselor celor 4.



Bergodi s-a declarat încîntat de interesul Stelei (video)



De ce e FAVORIT Bergodi



1. "Are altă mentalitate". Conducerea Stelei l-ar prefera pentru că ar aduce în rîndul jucătorilor o altă mentalitate. "E italian, vine cu ceva din Occident, e altceva", a spus unul dintre şefii din Ghencea



2. "E tobă de fotbal!".
Un alt argument. "Este un antrenor pe care îl recomandă toată lumea ca fiind expert în fotbal. E foarte pasionat, e pus la curent cu tot ce e nou în acest domeniu, e tobă de fotbal", a comentat un alt conducător al echipei.



3. "A făcut treabă peste tot în România".
Gigi Becali a spus public de ce l-ar prefera pe Bergodi: "L-am admirat de cînd a venit în România. Peste tot a avut rezultate, indiferent că a pregătit pe CFR, pe Rapid sau pe Poli Iaşi".



4. Nu e scump.
Un argument solid în favoarea lui Bergodi e că el n-ar fi un tehnician costisitor. Ar accepta 10.000 de euro pe lună, plafonul maxim impus de patron.



Becali ar putea aştepta pînă în vară. Pînă atunci el va fi antrenor  (video)





Ce zice Bergodi



"E o mare onoare să te vrea Steaua"



- Domnule Bergodi, Gigi Becali a spus că aveţi şanse mari să deveniţi antrenorul Stelei.

- (Rîde)... Nu vreau să vorbsc acum despre acest lucru. Nu e corect faţă de Poli Iaşi, echipa la care sînt acum.



- Bun, dar cum aţi primit această ofertă?

- Îmi face mare plăcere, e o onoare. În această meserie, dacă munceşti şi pui pasiune, aşa cum am făcut eu, iar apoi vin oamenii şi te ofertează, satisfacţia e cu atît mai mare. Înseamnă că am muncit bine aici, în România.



- Aţi fi dispus să acceptaţi oferta Stelei?

- Eu acum am treabă la Iaşi. Mai avem nevoie de cîteva puncte pentru a ne salva de la retrogradare.



- Bun, dar la vară, ce veţi alege între Iaşi şi Steaua?

- (Rîde)... Vom vedea.





CV CRISTIANO BERGODI

- are 44 de ani

- a debutat ca antrenor în anul 2002

- a pregătit pînă acum 6 echipe: Imolese, Sassuolo (Serie C Italia), FC Naţional, CFR Cluj, Rapid şi Poli Iaşi

- a cîştigat Supercupa României cu Rapid în 2007





Pedrazzini, încolţit

Liţă Dumitru, fostul jucător al Stelei, l-a atacat extrem de dur pe Massimo Pedrazzini. "Îi bagă limba în ureche lui Gigi Becali, de-aia rămîne mereu la echipă! Nu are nici o legătură cu fotbalul şi cu această meserie de antrenor! De patru ani e la Steaua şi a depăşit toate momentele dificile", a spus el, completat de Panduru, care a dat de înţeles că italianul ar fi trebuit să plece o dată cu Lăcătuş: "Nu este normal ca secundul să rămînă dacă se schimbă antrenorul!".

De ce e ÎN CĂRŢI şi Panduru



1. E fostă glorie stelistă. Faţă de Bergodi, e un fost mare jucător al roş-albaştrilor, iar tradiţia antrenorilor care au stat pe banca Stelei spune că acesta e un mare atu pentru cei care intră în cursa pentru numirea ca "principal".



2. Ar readuce disciplina. E un antrenor intransigent, care pune ordinea şi disciplina pe primul loc, lucruri pe care Gigi Becali le vrea la echipă începînd din vară.



3. N-ar vrea mulţi bani. La fel ca şi Bergodi, nu e un antrenor scump. Ar accepta un salariu de 8.000-10.000 de euro lunar.





"Eu cred că Panduru ar fi o variantă foarte bună pentru situaţia în care se găseşte Steaua în momentul de faţă"

Ioan Becali, la GSP TV





Ce zice Panduru

"Sînt cîţiva antrenori care ar fi nimeriţi să preia Steaua. Cel mai bun ar fi Dan Petrescu. Mai multe nu vreau să comentez în acest moment"



CV BASARAB PANDURU

- are 39 de ani

- a debutat ca antrenor în anul 2002

- a pregătit pînă acum 3 echipe: Poli Timişoara, Farul şi FC Vaslui

- n-a cîştigat nici un trofeu ca antrenor





De ce "NU" Dan Petrescu



1. "Eu nu lucrez cu nebunul ăla!". În momentul în care, în urmă cu 2-3 săptămîni, a apărut pe piaţă informaţia că Petrescu va antrena Steaua, el a mărturisit unor apropiaţi: "Nu e nimic adevărat. Nu mă voi duce să lucrez cu nebunul ăla nici pentru 10 milioane de euro!". Trimiterea lui Petrescu era la Gigi Becali, el neacceptînd să colaboreze cu un patron care intervine peste munca antrenorului.



2. Are salariu de 500.000 de euro la Urziceni. Un alt motiv pentru care Dan Petrescu nu va ajunge în Ghencea e că la Urziceni cîştigă o jumătate de milion de euro pe an. "Viitorului tehnician nu-i voi da mai mult de 120.000 de euro pe an", a spus Becali.



3. Şanse de Ligă.
Cu 3 etape înainte de final, Urziceniul e în luptă directă cu Dinamo pentru cîştigarea campionatului, avînd şanse mari să termine măcar pe locul 2. Petrescu ar fi mult mai tentant de o experienţă în Liga Campionilor decît de tururile preliminare ale Europa League, competiţie în care oricum Steaua nu e sigură că va participa.





"Mi-ar plăcea să lucrez cu Dan Petrescu. Ar veni aici şi ar munci de dimineaţa pînă seara, exact ceea ce am eu nevoie, dar nu cred că va accepta să lase o echipă de Liga Campionilor"

Gigi Becali, patron Steaua





Ce zice Dan Petrescu:

"Dacă am să plec de la Urziceni, o voi face doar în străinătate sau la echipa naţională a României. În ţară, voi antrena doar pe Unirea"



CV DAN PETRESCU

- are 41 de ani

- a debutat ca antrenor în anul 2003

- a pregătit pînă acum 4 echipe: Sportul, Rapid, Wisla Cracovia şi Unirea Urziceni

- n-a cîştigat nici un trofeu ca antrenor





De ce "NU" Zenga



1. Tratează cu Lazio şi Sampdoria.
Ioan Becali a dezvăluit ieri că fostul antrenor al Stelei din sezonul 2004-2005 este pe lista a două grupări importante din Italia. "Din ceea ce ştiu eu, Lazio şi Sampdoria îl doresc antrenor şi vă daţi seama că ar fi o mare provocare pentru el", a comentat Ioan Becali.



2. Nu vrea să iasă din circuitul Seriei A. Chiar dacă nu va ajunge la o echipă de top, Zenga nu este dispus în acest moment să părăsească Serie A, tocmai pentru a nu ieşi dintr-un circuit în care se intră foarte greu.



Ce zice Zenga

"Am un contract ferm cu Catania şi nu-mi doresc să plec de aici. Voi rămîne antrenorul Cataniei pentru că vreau să-mi duc la bun sfîrşit munca începută aici"



CV WALTER ZENGA

- are 49 de ani

- a debutat ca antrenor în anul 2000

- a pregătit pînă acum 8 echipe: Brera (Serie D Italia), FC Naţional, Steaua, Steaua Roşie Belgrad, Gaziantepspor, Dinamo, Al-Ain, Catania

- a cîştigat două titluri de campion: cu Steaua (2005) şi cu Steaua Roşie (2006) şi a jucat o finală de Cupa României cu FC Naţional





FLASH

Stancu e OK

Menajat la 1-2 cu Rapid din cauza unor probleme musculare, atacantul Bogdan Stancu este apt de joc pentru confruntarea de vineri, cu Poli Timişoara. Jucătorul de 22 de ani s-a pregătit normal cu echipa şi va reintra în primul "11". Cu 9 goluri marcate în acest sezon de Liga I, Stancu este al doilea golgeter al Stelei, după Kapetanos (11 reuşite).





Ultimele noutăţi



- Conform unui sondaj de pe stelisti.ro, doar 32% dintre fani cred că evoluția echipei se va îmbunătăți după demisia lui Lăcătuș . 40% consideră că jocul va fi același, iar 28% sînt de părere că prestația roș albaștrilor va fi mai slabă.



- Steliştii vor efectua cîte un antrenament pe zi pînă joi, inclusiv, cînd delegaţia roş-albaştrilor va pleca spre Timişoara. Întoarcerea în Capitală este programată pentru sîmbătă dimineaţă.



- Emeric Ienei (72 de ani), fost antrenor: "Îmi pare rău pentru Lăcătuş, e jenant ce se întîmplă la Steaua. Iar dacă Becali cîştigă următoarele trei partide, să i se dea o diplomă!".


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.