Liga 1

Guillaume Valmy, de la Inter Milano la CFR Cluj

Guillaume Valmy

Articol de Cosmin Lucaci  —  marți, 19 mai 2009

Recomandat de Claude Makelele, fundaşul Guillaume Valmy se află în probe la echipa a doua a campioanei.


CFR Cluj îl testează de cîteva zile pe fundaşul central francez Guillaume Valmy (22 de ani), jucător care a evoluat timp de trei ani la campioana Italiei, Internazionale Milano (2003-2006). Stoperul de culoare a obţinut o "bursă" la CFR II, prin intermediul lui Tony, acesta din urmă fiind rugat de Claude Makelele să intervină pentru Valmy. "Cum am ajuns la Cluj? Tony mi-a dat o mînă de ajutor în acest sens. I-am spus că n-am prea jucat în ultima perioadă, însă sînt pregătit să-mi încerc şansa la CFR Cluj. Este adevărat că şi Claude Makelele a intervenit pe lîngă cei de la Cluj. El este bun amic cu managerul meu;)", a povestit Valmy.

Francezul şi-a adus aminte de perioada petrecută la Inter. "În primul sezon, am început de jos, jucînd la juniori, apoi am evoluat la echipa a doua. În al treilea an petrecut în Italia am fost promovat la echipa mare de Mancini. M-am pregătit cu echipa mare în presezon, am disputat mai multe jocuri de pregătire şi am evoluat în Cupa Pirelli, un turneu amical cunoscut în Peninsulă. La 19 ani, am fost cedat la Treviso în Serie A", a mai spus Guillaume.

Valmy are cîteva selecţii şi în reprezentativa Under 17 a Franţei, fiind considerat acum cîţiva ani unul dintre cei mai promiţători fundaşi. "Am evoluat alături de Benzema, Nasri sau Menez de la Roma. Ştiu că CFR e o echipă bună. Au demonstrat-o în acest sezon în Liga Campionilor. Sper să mă integrez şi să fac pasul la echipa mare", a încheiat stoperul.


"La Inter mă înţelegeam bine cu Adriano, Martins, Veron sau Mijailovici. Specialitatea mea e aceea de fundaş central, dar fac faţă şi ca mijlocaş defensiv, în faţa apărării"
Guillaume Valmy


Roman spre CFR!
Clujenii au pus ochii pe mijlocaşul dreapta al "stegarilor", Mihai Roman (24 de ani). Primele tatonări în privinţa transferului jucătorului au avut loc după meciul direct, din week-end-ul trecut. Roman a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Lucescu la Braşov, adunînd 2045 de minute în tricoul formaţiei de sub Tîmpa în actualul sezon.

Tony şi-a prelungit contractul
Fundaşul dreapta Tony a anunţat pe siteul oficial al "vişiniilor" că şi-a prelungit angajamentul cu CFR pînă în iulie 2013. "Mă simt foarte bine la Cluj şi mi-am prelungit înţelegerea pînă în iulie 2013, cu speranţa că vom mai trăi bucurii precum cea din momentul cîştigării eventului", a spus Tony.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.