Preşedintele executiv al echipei Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi, că elevii lui Cristiano Bergodi trebuie să trateze foarte serios şi ultimele trei meciuri din Liga I, pentru că o clasare mai bună aduce formaţiei mai mulţi bani din drepturile de televizare.
"Obiectivul nostru era salvarea de la retrogradare, dar dacă învingem sâmbătă pe CS Otopeni avem şanse să terminăm pe un loc superior în clasament. Eu cred că avem forţa să nu mai pierdem niciun meci până la final şi îmi doresc să ocupăm poziţia a 12-a. O clasare cât mai bună ne va aduce mai mulţi bani din drepturile detelevizare, iar pentru noi orice leu în plus contează", a spus Boca.
Liga Profesionistă de Fotbal oferă cluburilor banii din drepturile de televizare în funcţie de locul pe care l-au ocupat în clasament la finalul ediţiei trecute de campionat.
Poli Iaşi s-a clasat sezonul trecut pe locul 11, iar în acest an moldovenii au încasat aproximativ 1.200.000 de euro din drepturile TV. Sumele primite de la LPF cresc cu aproximativ 100.000 de euro în funcţie de fiecare loc.
sursa: NewsIn
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}