Liga 1

Horoba: "Vreau ca Bistriţa să piardă la Mediaş, dar să se salveze de la retrogradare"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fostul oficial al Gloriei Bistriţa, Ioan Horoba, în prezent directorul general la lui Gaz Metan Mediaş, a declarat că îşi doreşte ca medieşenii să învingă în partida directă de sâmbătă, dar ca ambele formaţii să rămână în Liga I.

"Este normal să am în continuare sentimente apropiate faţă de Gloria Bistriţa, dar acum îmi câştig pâinea la Gaz Metan şi sigur că vreau să învingem în partida de sâmbătă. Însă, chiar dacă Gloria pierde, are şanse mari de a se salva de la retrogradare, pentru că are un program destul de lejer.

Ideal ar fi să se salveze ambele echipe şi să retrogradeze Poli Iaşi, dar dacă se pune problema de a alege între Gloria şi Gaz Metan, sigur că vreau ca Mediaşul să rămână în Liga I", a declarat Ioan Horoba.

În privinţa arbitrajului de la meciul cu Gloria, conducătorul Gaz-ului spune că nu are emoţii. "Mizăm pe faptul că arbitrii greci vor fi imparţiali. Oricum, nu mă aştept la greşeli mai mari decât cele comise de Alexandru Deaconu la Iaşi, unde nu ne-au fost acordate două lovituri de pedeapsă. Cel puţin suntem siguri că nu vor exista directive date arbitrilor, cum sunt tentat să cred că s-a întâmplat în cazul lui Deaconu", a fost de părere Horoba.

Sursă: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.