Preşedintele FRF, Mircea Sandu, ar fi trebuit să fie ieri audiat de procurori la Piteşti, dar a cerut o amînare pînă după 8 iunie, motivînd că pînă atunci va fi plecat din ţară
DNA Piteşti a trimis Federaţiei o listă cu persoanele care trebuiau să se prezinte ieri la audieri, la Piteşti. Printre acestea apare şi numele şefului de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu. Naşu' ar fi intrat în vizorul anchetatorilor în urma denunţului pe care un alt personaj anchetat în acest caz, arbitru Tiberiu Lajos l-ar fi făcut la adresa preşedintelui FRF.
S-a învoit pînă pe 8 iunie
Preşedintele FRF a lipsit de la audieri. Se afla deja în Turcia, la Istanbul, pentru finala Cupei UEFA. "E adevărat că am primit o citaţie de la DNA. Mă voi prezenta după data de 8 iunie, cînd voi reveni în ţară. Sînt citat ca martor! Probabil că mi se vor pune întrebări legate de regulamente şi organizarea federaţiei. Şi, cine ştie, ce întrebări ne mai pun!", a recunoscut Sandu. Membru în Comitetul Executiv UEFA, Naşul va fi săptămîna viitoare la Roma, pentru finala Ligii Campionilor, apoi va participa în perioada 29 mai - 4 iunie, la Congresul FIFA din Bahamas, iar de acolo va "zbura" direct în Lituania, unde pe 6 iunie, "naţionala" va juca în deplasare, în preliminariile CM 2010.
Prunea e la Belgrad
Acuzat că ar fi luat 12.000 de dolari mită şi de trafic de influenţă, Florin Prunea ar fi trebuit să fie prezent astăzi la Piteşti. "Nu m-a chemat nimeni şi, oricum, eu sînt plecat din ţară, trimis de UEFA pentru a verifica programul «Hattrick» în Serbia. Mă întorc abia pe 27!", a mărturisit Prunea. Totuşi, avocatul acestuia, Ion Adrian, va merge azi la DNA: "Mă voi prezenta pentru a depune nişte documente care ne-au fost cerute!".
Ultimele noutăţi în cazul Penescu:
>> Tribunalul Argeş a acceptat cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cristian Libertatu. Procurorii au făcut recurs la această decizie
>> ieri, preşedinţii comisiilor de Disciplină şi de Apel, Daniel Cernat, respectiv Doru Viorel Ursu, precum şi secretarul ultimei, Bogdan Popescu, au fost audiaţi la DNA Piteşti. Toţi trei au calitatea de martori. Mircea Dridea, vicepreşedintele de la Disciplină, şi Ioan Cazau, vicepreşedintele de la Apel, vor trebui să ajungă şi ei la DNA Piteşti.
Fotbal • Liga 1 • CAZUL PENESCU-CCA
Mircea Sandu, salvat de UEFA
Articol de Cristian Marinescu, Ionuţ Petrişor — joi, 21 mai 2009
{{text}}