Asesoft a cîstigat şi al dolilea meci al finalei cu Elba şi este aproape de al șaselea titlu consecutiv
Timișoara a reușit cea mai bună performanță din istoria clubului, atunci cînd s-a calificat în finală.
“Leii” lui Petricevici nu au putut trece însă nici din a doua încercare de campioana României din ultimii cinci ani. Ploieștiul a început bine meciul, în ciuda atmosferei creată de cei 2000 de timișoreni. Burlacu a înscris 8 puncte pînă în minutul 5, iar Asesoft conducea cu 7 puncte în minutul 7 (9-16). Cu buzunareale goale de trei luni, baschetbaliștii Elbei nu s-au predat ușor, au reușit să încheie totuși în avantaj primele zece minute (19-18), și au dominat sfertul al treilea.
Grație reușitelor lui Păltinișanu, Markovici și Djambici bănățenii s-au distanțat la 11 puncte pînă în minutul 18 (37-36), dar Mike Jones a marcat 5 puncte consecutive și Asesoftul a revenit, plecînd la vestiare cu doar un punct în minus (43-42). Pauza i-a ambiț ionat pe campionii en-titre care și-au amintit că nu au mai reușit pînă acum să tranşeze finala din doar trei meciuri. Osmokrovici, Jones și același Burlacu și-au dus echipa la 10 puncte distanță pînă în minutul 24 și ploieștenii au meninut apoi avantajul pe tabelă. Timișoara a încercat să forțeze cu Pesici și Velickovici, in timp ce spectatorii au constestat vehement deciziile arbitriilor. Totuși, Ploieștiul s-a impus la 8 puncte (82-90), la fel ca în primul meci (79 - 71) și mai are doar un pas pînă la titlu.
PROTEST
Jucătorii timișoreni și-au manifestat nemulț umirea pentru că, în ciuda performanței realizate, de a se califica în finală nu ș i-au primit banii. Elevii lui Dragan Petricevici au afișat un banner înainte de meci pe care era scris: “Bucuria noastră și a voastră neprețuită, dar și tristețea familiilor noastre nemărginită. Pînă cînd promisiuni?”. Baschetbaliștii de la Elba nu și-au primit încă drepturile fi nanciare pentru lunile martie și aprilie.
Sporturi • Baschet • BASCHET» ELBA TIMIȘOARA - ASESOFT PLOIEȘTI 82 - 90
Greu de ucis
Articol de Dana Surulescu — joi, 21 mai 2009
{{text}}