Jucătorii Diego Milito şi Thiago Motta de la Genoa vor evolua din sezonul următor la Internazionale Milano, după ce formaţiile s-au înţeles asupra tranferurilor celor doi, a declarat preşedintele grupării genoveze, Enrico Preziosi, citat de Reuters.
"Am avut o întâlnire cu preşedintele lui Inter, Massimo Moratti, şi am ajuns la un acord în ceea ce îi priveşte pe cei doi jucători, ei urmând să plece de la noi la începutul sezonului. Vreau să le mulţumesc pentru tot ce au realizat la Genoa", a spus Preziosi.
Diego Milito a marcat în acest sezon de Seria A 20 de goluri pentru Genoa şi a ajutat echipa să ajungă până pe locul 5 în clasament. Thiago Motta nu a evoluat foarte mult la Barcelona şi Atletico Madrid din cauza unor accidentări, dar de când a venit în Italia şi-a regăsit forma sportivă care l-a consacrat.
Preşedintele clubului Genoa a mai spus că Diego Milito va fi înlocuit de atacantul de la Atalanta, Sergio Flocari, care va costa 11 milioane de euro. Pe de altă parte, presa italiană a mai notat că Robert Acquafresca, atacantul lui Inter care este împrumutat la Cagliari, ar putea ajunge la Genoa în schimbul lui Milito şi Motta.
Antrenorul lui Inter, Jose Mourinho, încearcă să îşi întărească echipa pentru noul sezon al Ligii Campionilor, mai ales că jucători precum Hernan Crespo sau Luis Figo nu vor mai evolua pentru echipa unde joacă şi românul Cristi Chivu. Tehnicianul şi-a mai exprimat interesul şi faţă de Fabio Quagliarella de la Udinese, mai ales că suedezul Zlatan Ibrahimovic a spus că se gândeşte dacă să continue sau nu pe Meazza
NewsIn
International • Campionate • INTER
Diego Milito şi Thiago Motta, primele achiziţii ale Interului pentru noul sezon!
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 21 mai 2009
{{text}}