Liga 1

Şeful Comisiei de Disciplină a fost chestionat la DNA

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Daniel Cernat, a fost chestionat miercuri la DNA Piteşti în legătură cu două amenzi, în valoare de 312.800 de lei, primite, în luna octombrie a anului trecut, de patronul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, au declarat surse judiciare.

Cernat a fost citat ca martor, miercuri, de procurorii anticorupţie şi a stat aproape trei ore în sediul DNA, însă audierea a durat  doar o oră, el fiind nevoit să aştepte să se încheie o altă audiere.

Anchetatorii i-au cerut detalii lui Cernat despre două amenzi pe care Comisia de Disciplină i le-a dat patronului de la FC Argeş, Cornel Penescu, una în valoare de 12.800 de lei, pe 1 octombrie, pentru acuzaţii dure la adresa arbitrajului de la meciul cu Universitatea Craiova, chiar partida pentru care este acuzat că i-ar fi dat mită arbitrului Aurelian Bogaciu, şi alta, de 300.000 de lei, dată pe 22 octombrie, pentru declaraţii calomnioase în mass-media înaintea jocului cu FC Vaslui, tot un meci în care i-ar fi dat o mită în valoare de 15.000 de dolari arbitrului Sorin Corpodean.

Ulterior, amenda în valoare de 300.000 de lei a fost înjumătăţită de Comisia de Apel a FRF. În acest caz este anchetat şi directorul de relaţii internaţionale a FRF, Florin Prunea, acuzat că ar fi intervenit la membrii Comisiei pentru a reduce sancţiunea, după ce acesta ar fi primit mită suma de 10.000 de dolari.

Alături de Daniel Cernat, au mai fost audiaţi în cursul zilei de miercuri şi preşedintele Comisiei de Apel, Doru Viorel Ursu, dar şi secretarul ambelor comisii FRF, Bogdan Ionuţ Popescu.

sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.