Ideile Gazetei

Aurel Păduraru: "Am fost la două degete de milionul de euro!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Finalistul concursului Meciul pentru Milion s-a aflat ieri faţă în faţă cu milionul de euro. Aurel Păduraru a extras plicul cu premiul de 3.000 de euro


11 săptămîni a durat concursul Meciul pentru Milion. Peste 7.800 de cititori au cîştigat unul dintre premiile puse la bătaie de Gazeta Sporturilor şi doar 171 dintre ei (cîştigătorii de la jocul cu numere) s-au calificat pentru extragerea de săptămîna trecută. Conform regulamentului, un singur cîştigător a ajuns în finală. Aurel Păduraru este şofer la RATB, este căsătorit, are două fete, de 13 şi de 15 ani, şi este suporter al echipei Steaua.

Ieri, în faţa comisiei de extragere, Aurel Păduraru a avut de ales unul dintre cele 125 de plicuri puse la dispoziţie de organizator. 124 de plicuri au avut cîte un premiu de 3.000 de euro, iar unul singur a avut premiul de 1.000.000 de euro. Finalistul concursului a trecut repede peste emoţii şi s-a decis asupra plicului cîştigător. A pus mîna pe unul dintre plicurile cu premii de 3.000 de euro. "La două degete de plicul cu milionul", după cum spune cîştigătorul.

"Banii cîştigaţi nu au încă o destinaţie precisă", mărturiseşte Aurel Păduraru. "Împreună cu soţia vom stabili exact cum vom proceda. Probabil că le voi face fetelor toate poftele, vom merge la mare în concediu şi vom reamenaja casa."


"Fetele mele au făcut planuri pentru premiul de 1 milion de euro, dar şi pentru cel de 3.000 de euro!". "
Aurel Păduraru, finalistul concursului


Milionul sub ochii comisiei
Cu o jumătate de oră înainte de începerea extragerii, în faţa comisiei de supraveghere a extragerii, reprezentantul firmei asiguratoare a pus cîte o notificare de 3.000 de euro în 124 de plicuri şi într-un singur plic a pus notificarea pentru 1 milion de euro. La sfîrşitul extragerii, în faţa comisiei şi a finalistului, au fost deschise toate plicurile rămase.

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.