POVESTEA STEAGULUI

Ultimele minute. Werder adulmecă egalarea ca o fiară rănită, Şahtior fuge spre Cupă. În tribune, Răzvan fiul şi antrenorul trăieşte la maximum emoţiile tatălui. "Off, s-a terminat!" Bravo, tată, bravo!", îi strigă fără glas. Lîngă el, ceilalţi români exultă. Îl vede pe un prieten de familie din Iaşi. "Steagul, are un steag tricolor mare. L-a adus de acasă, l-am văzut cînd a venit". Gîndul a căpătat voce. "Tricolorul! Trebuie să ajungă acolo, jos, pe teren, pentru tata!".



Ieri, Răzvan Lucescu rememora acele momente. " M-am gîndit că steagul României trebuia să fie lîngă români. Nu doar pentru tata, dar şi pentru ceilalţi, Răzvan Raţ, antrenorul cu portarii, Marin Ioniţă, de masorul Victor Hexan, pentru toţi cei din tribune".    



L-a trimis pe fiul său, Matei. S-a gîndit că e mai mic, se strecoară mai uşor. Nepotul ducea steagul bunicului. Ce ştafetă. Puştiul s-a pierdut însă în faţa oamenilor de ordine. Nu înţelegeau de ce un copil fugea către teren cu un drapel. L-au oprit. Jucătorii lui Werder tocmai urcau la "oficială" să primească onorul amar al învinşilor.



"Buniculeee! Ţi-am adus steagul!"

Pierdut în mulţime, Matei (15 ani) a fost văzut de Mircea Lucescu. Nici el nu înţelegea de ce nepotul încerca să ajungă la el. A privit spre Răzvan, care i-a făcut semn: "Steagul, ţi-a adus tricolorul!". Lucescu a înţeles. Le-a strigat stewarzilor şi aceştia l-au lăsat pe Matei să pătrundă în teren. Bătrînul a luat tricolorul. L-a fluturat mîndru, chiar lîngă Srna, cînd acesta ridica pentru prima dată trofeul. Era şi România acolo: Il luce, Raţ, Ioniţă, Hexan, Răzvan, Matei, noi. Toţi. 





"Îi mulţumesc lui Răzvan că mi-a adus tricolorul. Acum el îl apără şi de el depind bucuriile românilor"

Mircea Lucescu



M-am gîndit că ar fi extraordinar ca numele României să fie legat de acest triumf. Doar au pus umărul la el şi românii. Dă mai ieşim şi noi în evidenţă şi altfel, nu doar prin scandaluri"

Răzvan Lucescu