Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA VARŞOVIA

Performanţă răsunătoare » Dulgheru o învinge pe Hantuchova şi se califică în finală la Varşovia!

Articol de Cătălin Cociş   —  vineri, 22 mai 2009

Alexandra Dulgheru a reuşit un meci senzaţional în faţa slovacei Daniela Hantuchova, ajungînd în finală la primul turneu WTA al carierei, la Varşovia.



Românca de pe locul 201 mondial şi-a îmbunătăţit încă o dată cea mai bună performanţă a carierei. După victoriile în faţa Sarei Errani şi Galinei Voskoboeva, Dulgheru a reuşit un nou succes remarcabil, in faţa celebrei jucătoare slovace Daniela Hantuchova.



Primul set, cîştigat cu emoţii în ciuda unui start fulminant, 6-4, a adus o relaxare prematură pe umerii româncei, care s-a văzut împinsă în tie-breakul setului secund, pierdut la 2. Actul decisiv a găsit-o pe Dulgheru într-o formă fizică impecabilă, arînd terenul în lung şi-n lat şi returnînd orice minge în terenul Hantuchovei, pentru a încheia partida în 2 ore ţi 20 de minute, 6-4; 6-7(2); 6-1.



Pentru calificarea în finală, Dulgheru are asigurate 340 puncte WTA şi un cec în valoare de 52.500 $. Începînd de luni, Alexandra se va afla intre primele 110 jucatoare ale lumii. În ultimul act la Varşovia, ea se va întîlni fie cu Alona Bondarenko (favorită nr. 8), fie cu britanica Anne Keothavong.



Sorana Cîrstea este ultima românca ajunsă în finala unui turneu WTA. Se întîmpla în octombrie 2008, cînd Sorana o învingea în ultimul act de la Taşkent pe Sabine Lisicki.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.