Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA - STEAUA 1-0

Dan Alexa: "Acum depindem de TAS şi de Dinamo. Sperăm să se încurce la Urziceni"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 22 mai 2009

Căpitanul Timişoarei, Dan Alexa, s-a declarat surprins de evoluţia peste aşteptări a Stelei, după care a precizat că încă mai speră la titlu cu un eventual eşec al lui Dinamo la Urziceni şi cu un răspuns pozitiv de la TAS în privinţa celor şase puncte:



"Am stat o lună de zile, dar mă bucur că am jucat şi că am revenit cu o victorie. La pauză am ales să mă uşurez vomitînd, pentru că aşa suport mai bine căldura. Steaua a fost mai bună decît ne aşteptam, credeam că vom avea un meci mai uşor. Ne-au dat o replică foarte bună, dar noi am reuşit să stăm uniţi şi să păstrăm avantajul.



Steliştii acuză arbitrajul, dar nu ştiu ce au văzut ei, mie mi s-a părut foarte bun. Este o alegere inspirată delegarea arbitrilor străini, se elimină orice suspiciune astfel. Sper că, odată cu această victorie, totul să fi revenit la normal între noi şi suporteri. Nu a fost nimic adevărat cu toate acele acuzaţii de blat la meciul dintre noi şi Dinamo.



Acum nu mai depindem doar de noi, depindem şi de punctele de la TAS şi de Dinamo. Sperăm să se încurce la Urziceni", a spus Dan Alexa la GSPTV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.