Nicolae Roibescu sta de o jumatate de secol pe banca echipei de volei feminin din Iasi. "Nu sufar de nici o boala, dar anii nu i-am tinut niciodata minte", spune Nicolae Roibescu. Sint si greu de rememorat. Pentru ca anii se insira uluitor in cariera antrenorului de volei, ca in intrecerile cu cea mai lunga turta dulce din lume, intercalata cu cel mai lung ardei iute. O cariera cu de toate.
Amintirea covorului rosu
Are 75 de ani. si Nicolaie Roibescu traieste cel de-al patruzeci si saptelea an alaturi de echipa Penicilina Iasi. Nu mai sta pe banca la fiecare meci. Sanatatea. Se refugiaza in biroul sau de director de club. Incaperea este la citiva pasi de sala in care echipa de Divizia A isi disputa meciurile. A cistigat cu echipa doua titluri nationale, in 1971 si 1972. "Cind m-am intors de la Bucuresti, m-au primit cu covor rosu in gara", isi aminteste.
Tatal omorit de comunisti
Poteca pina la aceste performante n-a fost una de cimpie, ci abrupta. Craiovean de origine, Nicolae Roibescu s-a nascut la Arad in 1932 pentru ca tatal sau, ofiter, se afla in acel oras. L-a pierdut pe parintele sau dupa cel de-al doilea razboi mondial. "L-au arestat intr-o zi si de atunci nu l-am mai vazut", isi aminteste Roibescu. Povara trecutului il apasa. Dupa diverse mutari a hotarit sa plece spre Iasi. "Am ajuns in gara cu o valiza si nimic mai mult". A fost dragoste la prima vedere pentru ca elevul de liceu de atunci nu a mai parasit orasul.
La echipa coafezelor
O alta iubire avea sa i se strecoare atunci in singe. Cea pentru volei. A inceput ca jucator. "Am jucat, dar nu la un nivel inalt!". La 28 de ani, baietii mai tineri l-au scos din echipa, dar nu s-a putut desparti de jocul care il cucerise. "Am ajuns antrenor printr-o intimplare. Echipa de fete nu mergea foarte bine. In plus, antrenorul lor s-a spinzurat. Asa am ajuns eu la Igiena. Era compusa din coafeze. Nici eu, nici ele nu aveam nici o calificare". Isi permite citeva secunde de ris. "Viata era atunci usoara, cu multa veselie, depindea unde nimeresti". O parte dintre coafeze au ramas in echipa care a promovat in Divizia B.
Dubla victorie
In 1967, Nicolae Roibescu conducea deja o echipa de Divizia A, la Iasi. Dupa patru ani avea sa fie cea mai buna echipa din Romania. Isprava reusita si in anul urmator. "Cel de-al doilea titlu a fost consacrarea mea", spune Roibescu. Au urmat treizeci de ani de munca, dar succesul trecuse.
I se spune Domnu'
si a venit 2001, cind Iasiul a cucerit Cupa Romaniei. Din acea echipa facea parte si Amalia Popa, director economic al echipei de azi si mina dreapta a lui Roibescu. "Toata lumea ii spune Domnu'. A fost si este foarte serios. A stiut sa se poarte cu noi. Are mult har, intotdeauna a stiut ca va cistiga", spune Amalia, care a venit la echipa in 1984. Tot de "Domnu'" vorbeste si actuala antrenoare a Penicilinei, Ecaterina Covalciuc. I-a fost si ea eleva . "E un om foarte interesant. A pus in sport mult suflet, dar si creier", spune ea.
Retragerea
Chiar daca acum petrece mai mult timp in birou, Nicolae Roibescu poate oricind sa stea pe banca din postura de secund. In deplasari nu mai merge, iar pe banca ia loc foarte rar. Prefera sa stea in coltul salii, pe unul dintre scaunele albastre. In 2002 a renuntat sa se mai afiseze ca antrenor. "Eram la unul dintre meciurile din cupele europene. Din sala s-a auzit: "Bai bosorogule, lasa pe altii mai tineri, nu vezi ca nu mai merge?". Nu eram bosorog, dar m-a durut. Nu trebuia sa tin cont de ei, dar am ales sa ma retrag", isi aminteste el. Mai face si unele exceptii. La meciul dintre Penicilina si Tg Mures, Roibescu a revenit, acolo unde a stat o viata, printre fete. "I-au placut toata viata fetele", spune doctorul Rodica Niculescu. Ea se afla alaturi de echipa de la al doilea titlu.
In 2007
Prezentul lui Robescu inseamna citeva glume cu oficialii, imbratisari cu tehnicianul advers. Urmate de o asezare lina pe scaunul de principal. In timp ce mingea alba cu dungi galbene si mov se plimba peste fileu, Roibescu sta nemiscat. Ridica una dintre miini doar atunci cind nu-i convine. Bucuria de la final este una retinuta. Se inalta cu greu de pe scaun si se strecoara in cercul de bucurie, alaturi de fete, cit mai aproape de fileu.
Inceputuri
Nicolae Roibescu isi aduce aminte de perioada in care a debutat la Igiena Iasi la echipa de coafeze. "Cind am plecat in prima deplasare, la Braila, toate aveau niste valize imense, chiar ma intrebam ce fac cu ele". Avea sa afle inaintea meciului, cind le-a vazut pe toate coafate ca pentru o serata.
Salariu echivalat in fripturi
Primul salariu al lui Roibescu a fost de 400 de lei. "Eram foarte bucuros atunci pentru ca insemna ceva". La acea vreme, o friptura plus o bere si o salata erau 25 de lei. Socoteala pe o luna l-a multumit pe Roibescu: avea bani pentru 16 mese copioase.
Ar fi putut ramine in RFG
Nicolae Roibescu spune ca i s-au facut oferte sa ramina in strainatate, dar le-a refuzat pentru ca familia si Iasiul i-au fost mai dragi. "Dupa doua luni de la oferta aceea, omul care mi-a propus sa antrenez in RFG a devenit ministrul sportului. Nu m-am atacat. Asa a fost sa fie", subliniaza Roibescu.
{{text}}