Mijlocaşul Unirii Urziceni, Dacian Varga, a mai îngenuncheat o dată Dinamo, după ce în urmă cu trei ani, pe vremea cînd juca la Sportul Studenţesc, a marcat golul decisiv, care le-a adus victoria studenţilor. După acel Dinamo-Sportul 4-5, Sportul urca pe prima poziţie a clasamentului.
Aseară la Urziceni, în faţa a peste 8.000 de spectatori, Varga a punctat din nou, tot în faţa celor de la Dinamo. Acesta a primit o pasă în marginea careului, a pătruns în suprafaţa de pedeapsă şi a înscris cu un şut la colţul lung, fără nici o şansă pentru Emilian Dolha.
După victoria în faţa liderului toată lumea se bucura, dar campionatul nu este încheiat, pentru că Urziceniul mai are două finale de Liga Campionilor, cu Poli Timişoara şi cu Steaua. Varga era vesel şi mîndru de reuşita sa, care a dus Urziceniul pe prima poziţie a clasamentului. Marcatorul unicului gol a vorbit pentru cititorii gsp.ro, despre meciul cu Dinamo de aseară, dar şi despre meciul nebun din sezonul 2005-2006.
- Dacian, ai marcat din nou în faţa celor de la Dinamo! Cum e?
- A fost un meci frumos, dar greu! Ne-am dorit foarte mult victoria, dar mai sînt două etape şi nu cred că am furat titlul nimănui după acest meci. Mă bucur că am marcat împotriva lui Dinamo şi am adus victoria echipei mele, dar trebuie să muncim din ce în ce mai mult pentru a ne bucura la final.
- Urmează Timişoara şi Steaua...
- Cu siguranţă vor fi două meciuri foarte grele pe care le mai avem de disputat şi nu cred niciodată că se vor da la o parte în faţa noastră, pentru a cîştiga campionatul. Sînt declaraţii care vor să ne adoarmă, dar nu cred că o să reuşească, pentru că vom lupta pentru a cîştiga ultimele două partide. Mergem să cîştigăm la Timişoara.
- Sînteţi principalii favoriţi la cîştigarea titlului. Sînteţi gata să sărbătoriţi?
- Din punctul meu de vedere, Dinamo rămîne în continuare favorită la titlu, pentru că are un program mai uşor, joacă cu Braşov şi FC Argeş, iar noi mergem la Timişoara şi ultima etapă avem un meci foarte greu cu Steaua.
- Care e cheia succesului pentru voi?
- Muncă, muncă şi iar muncă. În plus, Mister, ne-a zis să nu citim presa şi să nu ne mai uităm la televizor înaintea meciurilor. Sîntem profesionişti, şi acesta este secretul nostru pe lîngă foarte multă muncă.
- Este titlul obiectivul vostru?
- Nu, am mai spus că nu este obiectivul nostru, titlul de campioană, dar normal că acum să ne gîndim la el.
- Ce faci din vară, dai Liga Campionilor pe Liga a II-a?
- Rămîne de văzut, momentan eu sînt la Urziceni, din vară trebuie să mă întorc la Sportul. Sper că totul o să fie bine şi o să fiu alături de Urziceni mai departe. Rămîne de văzut ce va fi!
- Este golul de ieri, golul vieţii tale?
- Nu, deloc! Am mai marcat goluri decisive împotriva lui Dinamo, în acel 5-4 în Ştefan cel Mare.
- Atunci ai marcat în minutul 91, după golul lui Bratu de 4-4 în minutul 90!
- Îmi amintesc ziua aceea, perfect. Echipa de atunci a noastră se bătea cu oricine în campionat. Domnul Mulţescu a avut cel mai mult de suferit după acel meci, cînd a avut chiar şi probleme cardiace. A fost un meci nebun, parcă ieri l-am jucat! Nu o să uit meciul acela niciodată, am condus cu 4-1 şi ne-au egalat în ultimul minut regulamentar, dar le-am stricat bucuria şi am marcat un minut mai tîrziu, în prelungiri.
{{text}}