Tehnicianul lui Celtic, Gordon Strachan, a demisionat luni din funcţie, la o zi după ce echipa a ratat titlul de campioană, care a fost câştigat de Rangers, informează site-ul oficial al formaţiei.
"A fost o onoare şi un privilegiu să fiu antrenorul acestui club, la care am făcut performanţă, în ultimii patru ani. Este o dezamăgire că nu am câştigat şi al patrulea titlu.
Oricum, jucătorii trebuie să fie mândri pentru felul în care s-au comportat în această perioadă. Vreau să mulţumesc şi conducerii clubului, care m-a susţinut în tot acest timp", a spus Strachan, într-un comunicat oficial al lui Celtic.
Tehnicianul a adăugat că a avut o relaţie foarte bună cu fanii echipei. Strachan, în vârstă de 52 de ani, a preluat pe Celtic în 2005, iar în primele 3 sezoane a câştigat de fiecare dată titlul de campioană a Scoţiei.
sursa: NewsIn
International • Campionate • SCOŢIA
Gordon Strachan a demisionat după ce a pierdut titlul cu Celtic
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 25 mai 2009
{{text}}